Piesele LEGO ar putea fi făcute dintr-un material ecologic inventat recent


vezi toate articolele din Stiinta

Stiinta


Celebrele piese LEGO ar putea fi create dintr-un tip de bio-plastic obţinut din materiale vegetale, ca urmare a unei invenţii a cercetătorilor de la Universitatea Aarhus din Danemarca.

Diferit de materialul utilizat până în prezent, noul bio-plastic nu conţine produse petroliere, însă piesele sunt la fel de durabile ca şi cele actuale, se arată în articolul care anunţă descoperirea, publicat în jurnalul „Royal Society of Chemistry” şi citat de . 

Având în plan ca până în 2030 să renunţe total la folosirea produselor petroliere, compania LEGO a început să caute materiale noi pentru jucăriile sale pentru a dăuna cât mai puţin mediului înconjurător. 

Unul din materiale este plasticul realizat din trestie de zahăr. 

De anul trecut, din acesta se face „vegetaţie” LEGO (copaci, plante, etc.). S-a observat însă că plasticul nu era suficient de puternic pentru a putea fi folosit pentru piesele „obişnuite”. Doar 1-2% din părţi puteau fi realizate din acesta. Noul tip de bio-plastic inventat de cercetătorii danezi pare, însă, să fie soluţia şi este deja testat în cadrul companiei.

Tag-uri:
lego |
piese |
jucarii |
material |
ecologic |
plastic |
trestie de zahar |
inventie |
cercetatori

<!– FBML

Trimite pe email

Tweet

FBML –>



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.