Opt din zece elevi au fost martori la bullying în școala în care învață

82% dintre elevi au asistat ca martori la situații de bullying în școala în care învață, 73% în clasa în care învață, iar în grupul de prieteni 45%. Impactul psiho-emoțional este cu atât mai puternic, cu cât copiii au ieșit vulnerabilizați din cei doi ani de pandemie, potrivit Salvați Copiii.

Amenințarea cu violența fizică, umilirea, răspândirea de zvonuri cu caracter denigrator, excluderea din grup sunt situații cu care copiii se confruntă frecvent în școlile din România. Datele centralizate de Salvați Copiii România în urma consultării online a copiilor (iunie 2022) arată că 82% dintre elevi au asistat în calitate de martori la situații de bullying în școala în care învață, 73% în clasa în care învață, iar în grupul de prieteni 45%.

Anul acesta, Tabăra Sănătății va primi 100 de copii și tineri din întreaga țară, pentru a învăța cum să își gestioneze anxietatea sau alte emoții puternice și cum pot avea relații mai bune cu cei din jurul lor. Ajunsă la cea de-a patra ediție, Tabăra Sănătății, parte din proiectul Alegeri Sănătoase derulat de Salvați Copiii cu sprijinul Kaufland România, are loc în perioada 16 – 19 august, la Poiana Brașov. Pe parcursul a patru zile, prin intermediul atelierelor și activităților outdoor, participanții vor explora tema: „eu în armonie cu mine, cu ceilalți și cu natura”.

Un număr mare de elevi sunt martori la bullying în școală

Gabriela Alexandrescu, președintele Salvați Copiii România, atrage atenția asupra importanței politicilor publice care să vizeze sănătatea emoțională a copiilor.

„Ultimii ani au fragilizat sănătatea psiho-emoțională a copiilor, iar copiii trăiesc emoții puternice, pe care nu știu să și le gestioneze și atunci apar manifestări ca anxietatea, depresia, furia și chiar bullying-ul, la școală. Este important să recunoaștem semnele, să vorbim cu copiii și să desfășurăm activități care să îi reînvețe să fie împreună, să se joace și să construiască relații sociale pozitive”, spune Alexandrescu.

Probleme de anxietate

Un copil din trei s-a confruntat cu stări de anxietate și a avut nevoie de consiliere și suport psiho-emoțional, procentul crescând la peste 50% în cazul adolescenților, mergând până la consecințe extrem de grave, și anume tentative de suicid.

În doar 8,1% dintre cazurile care au apelat la serviciile de consiliere ale psihologilor organizației în primul an de pandemie, diagnosticele au fost independente de contextul pandemic (opoziționism, ADHD/ADD, tulburări de vorbire, intelect liminar sau tulburări de neurodezvoltare), arată datele unei anchete realizate de Salvați Copiii România în luna iunie.

Problemele se adâncesc

De asemenea, cercetările recente realizate de Save the Children la nivel internațional evidențiază faptul că unul din patru copii se confruntă cu anxietatea. De la debutul pandemiei, aproximativ 65% dintre copii au sentimente de neputință, de singurătate și de frică de izolare de cei dragi.

În anul marcat de restricțiile sociale impuse de pandemie, printre care închiderea școlilor și trecerea la educația online, centrele de consiliere ale Organizației Salvați Copiii au preluat copii și adolescenți care au dezvoltat diferite tulburări emoționale, în proporție majoritară dezvoltate pe fondul contextului psiho-social.

Astfel, cele mai frecvente diagnostice în cazul preșcolarilor au fost reprezentate de anxietate și anxietatea școlară (dificultățile de readaptare școlară). Diminuarea concentrării la orele online, precum și scăderea abilităților și a interacțiunilor sociale au condus la multiplicarea episoadelor de furie și irascibilitate. Imposibilitatea de a face activități în aer liber și de a ieși în afara casei a intensificat comportamentele de tip anxios.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.