Obezitatea poate afecta creierul

Numărul persoanelor care suferă de una sau mai multe complicaţii ale obezităţii, inclusiv diabet zaharat sau boli de inimă, este într-o continuă creştere. Din acest motiv, cercetătorii au decis să studieze mai atent efectele obezităţii asupra creierului.

obezitate

Până în prezent, medicamentele concepute pentru tratarea obezităţii au dovedit o eficienţă limitată şi au fost asociate cu efecte secundare grave. Specialiştii spun că aceste lucruri se întâmplă din cauza faptului că oamenii s-au limitat să înţeleagă obezitatea ca pe o maladie care afectează doar indicele de masă corporală.

De exemplu, multe studii au fost efectuate pentru a înţelege modul în care creierul controlează dorinţa de a ne hrăni sau procesele care stau la baza echilibrului între aportul de energie şi consumul caloric. Totuşi, puţini au fost interesaţi de felul în care aceste procese sunt afectate de obezitate.

Acum, două grupuri independente de cercetători au început să abordeze acest subiect şi au cules informaţii legate de modul în care creierul este afectat de obezitate.

Una dintre echipe, condusă de Michael Schwartz, de la Universitatea Washington din Seattle, SUA, a constat că atât la oameni cât şi la rozătoare, obezitatate este asociată cu leziuni neuronale în zona hipotalamusului, regiune a creierului foarte importantă pentru controlul greutăţii corporale.

Cea de-a doua echipă de cercetători, condusă de Jeffrey Flier, de la Beth Israel Deaconess Medical Center, din Boston a descoperit că reînnoirea celulelor nervoase din hipotalamus este inhibată de obezitate.

Scopul celor două echipe de cercetători a fost acela de a informa şi de a-i face pe oameni să conştientizeze efectele cu adevărat negative ale obezităţii.

Sursa: medicalxpress



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.