Oamenii de știință au creat, în premieră, un anevrism „viu” din sânge și celule cerebrale umane

O echipă de cercetători din SUA a produs primul anevrism viu bio-printat în afara corpului uman. Oamenii de știință au desfășurat o intervenție medicală asupra sa și apoi l-au observat în timp ce se vindeca.

Dacă medicii observă că o persoană are un anevrism cerebral înainte ca acesta să se rupă, din păcate sunt dificil de descoperit așa că acest scenariu nu este mereu posibil, ar încerca să oprească fluxul de sânge în acea zonă. Există mai multe moduri prin care un anevrism cerebral poate fi tratat, însă niciuna dintre opțiuni nu este foarte plăcută.

Prima opțiune este „cliparea chirugicală” (surgical clipping), prin care un medic înlătură o parte a craniului și introduce o mică clamă din metal la baza anevrismului.

Metodele de tratament pentru anevrismele cerebrale au și dezavantaje

Cealaltă opțiune este „înfășurarea endovasculară” (endovascular coiling), prin care un cateter este introdus într-o arteră, iar apoi prin corp până când ajunge la anevrism.

Ambele metode de tratamente opresc sau perturbă fluxul sangvin, ceea ce înseamnă că anevrismul nu se va mai mări și nu se va rupe. Însă, ambele tratamente au dezvavantaje și poate fi destul de dificil de ales ce este mai potrivit pentru fiecare pacient.

„Am analizat problema și ne-am gândit că dacă am putea combina modelarea computerizată și strategii experimentale, poate că am reuși să descoperim o metodă de tratare mai potrivită pentru pacienți”, a spus William Hynes, inginer la Lawrence Livermore National Laboratory și autor senior al studiului.

Echipa a printat 3D o structură cu forma unui anevrism folosind hidrogel, iar apoi au presărat cu grijă celule cerebrale umane numite hCMEC (celule endoteliale microvasculare cerebrale umane). Aceste celule s-au răspândit în anevrism în decurs de șapte zile, astfel formând un anevrism viu printat 3D.

Prima oară când celule umane sunt folosite pentru a crea o structură vie

Deși anevrismele false au mai fost create în trecut, aceasta este prima oară când celule umane sunt folosite pentru a crea o structură vie, potrivit Science Alert.

Invenția cercetătorilor poate fi folosită în multe feluri, iar echipa crede că aceasta ar putea fi o opțiune mai potrivită pentru evaluarea noilor tratamente în comparație cu practica pe modele animale. În combinație cu modele computerizate, timpul necesar pentru noile tehnici chirugicale ar putea fi redus.

„Acest model in vitro poate fi folosit pentru practica studenților la medicină sau a medicilor chirurgi astfel încât să folosească dispozitive neurovasculare într-o structură vasculară complexă”, au mai adăugat cercetătorii.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Legătura dintre capacitatea de a vorbi a persoanelor care au suferit AVC şi proporţiile traumelor suferite

Care sunt simptomele şi tratamentele în cazul anevrismului

Actriţa Emilia Clarke, din „Game of Thrones” vorbeşte despre anevrismul care aproape a omorât-o

Premieră medicală în România: cinci anevrisme cerebrale au fost tratate printr-o metodă revoluţionară



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.