O universitate din România, primul loc din ierarhia națională a fizicii în clasamentul ShanghaiRanking’s Global Ranking

Universitatea de Vest din Timişoara este prezentă în ediția din acest an a topului ShanghaiRanking’s Global Ranking of Academic Subjects pentru fizică, acum ocupând prima poziţie la nivel național şi regăsindu-se în top 301-400 la nivel mondial (din 500 de universităţi din lume).

La fel ca în ultimii ani, Universitatea de Vest din Timişoara este prezentă în ediția 2020 a topului ShanghaiRanking’s Global Ranking of Academic Subjects pentru domeniul FIZICĂ, acum ocupând prima poziţie la nivel național şi regăsindu-se în top 301-400 la nivel mondial (din 500 de universităţi din lume).

ShanghaiRanking’s Global Ranking of Academic Subjects 2020 clasifică universităţile din lume în 54 de domenii aferente pentru 5 zone tematice fundamentale: ştiinţele naturii, inginerie, ştiinţele vieţii, ştiinţe medicale şi ştiinţe sociale.

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea, președinte în exercițiu al „Consorțiului Universitaria”, a afirmat:

Colectivul de cercetători și dascăli ai Facultății de Fizică din UVT merită felicitările întregii noastre comunități, dovedind, încă o dată, o excelentă poziționare a performanțelor internaționale pe care le obțin, pentru care au realizat proiecte internaționale ambițioase, de mai mulți ani. Fizica de la Timișoara, și prin urmare UVT, se clasează foarte bine, din nou, în acest an fiind chiar pe primul loc între universitățile românești, conform binecunoscutului clasament universitar Shanghai, o performanță prin care UVT se înscrie în elita universităților din zona europeană. Alături de UVT, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj se regăsește în acest clasament pe domeniul Fizică, cele două universități reprezentând „Consorțiul Universitaria”, cea mai puternică grupare academică din învățământul superior românesc.

Performanță academică în cercetarea științifică

Conform UVT, universităţile din „Consorțiul Universitaria” sunt prezente în clasamentele realizate pentru domeniul fundamental științele naturii.

Domeniul fizică:

  • Universitatea de Vest din Timișoara – top 301-400
  • Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – top 401-500

Domeniul matematică:

  • Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – top 401-500

Domeniul științele pământului:

  • Universitatea din București – top 301-500
  • Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – top 401-500

Indicatorii de performanţă ai acestei clasificări se bazează pe performanţa academică obținută prin activitatea de cercetare ştiinţifică, pornind de la date disponibile la nivel internaţional din surse ca Web of Science şi InCites (ale Clarivate Analytics), studiul ShanghaiRanking’s Academic Excellence, Journal Impact Factor, perioada de referinţă fiind 2014-2018 pentru fiecare subdomeniu evaluat.

Clasificarea ShanghaiRanking’s Global Ranking of Academic Subjects dezvoltată de Universitatea Jiao Tong Shanghai din China a fost publicată pentru prima oară în 2009 şi este una dintre cele mai bine cotate la nivel internaţional, reprezentând un punct de referinţă în strategiile unor universităţi care doresc să fie actori de nivel internaţional în mediul academic.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.