O nouă specie care trăiește în adâncurile întunecate ale mărilor a fost confirmată

Pentru prima oară, oamenii de știință de la Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) au identificat o nouă specie de creatură subacvatică, bazându-se doar pe filmări de înaltă rezoluție surprinse pe fundul oceanului.

Creatura numită Duobrachium sparksae este o specie bizară și gelatinoasă de ctenoforele, încrengătură de nevertebrate acvatice diploblastice, întâlnită de vehiculul controlat de la distanță Deep Discoverer, în timpul unor expediții în Puerto Rico, în 2015.

Din fericire, camerele lui Deep Discoverer au surprins cu succes detaliile subtile ale corpului creaturii, unele măsurând mai puțin de 1 milimetru în lungime. Analizele ulterioare au sugerat că aceasta creatură este ușor de distins față de restul speciilor ctenofore cunoscute, au spus cercetătorii.

Un corp bulbos, asemănător unui balon cu aer cald

„Este unică pentru că am reușit să descriem noua specie doar cu ajutorul filmărilor. Nu avem același microscop din laborator, însă filmarea ne poate oferi informații prin care să îi înțelegem morfologia, precum așezarea organelor de reproducere și alte aspecte”, a spus Allen Collins, biolog marin de la NOAA.

De la distanță, cea mai notabilă trăsătură a D. sparksae este corpul bulbos, similar unui balon. Totuși, creatura are și alte trăsături proeminente, precum tentaculele.

În total, trei indivizi diferiți au fost filmați la adâncimi de aproape 3.900 de metri, unul dintre animale părând să-și folosească tentaculele pentru a se ancora pe fundul marin.

Un organism frumos și unic

„Este un organism frumos și unic. Se mișca precum un balon cu aer cald pe fundul marin. Nu am observat în mod direct dacă este atașat de fundul mării, însă organismul pare să atingă fundul mării”, a mai precizat Mike Ford, oceanograf la NOAA, potrivit Science Alert.

Deși aceste animale pot fi asemănătoare meduzelor, nu sunt înrudite. Ctenoforele sunt carnivore și supraviețuiesc cu mici artropode și diverse tipuri de larve. Până la 200 de specii au fost descrise până acum, o specie fiind descoperite în medie în fiecare an, iar majoritatea descoperirilor se bazează pe filmări care surprind detalii fizice.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O specie preistorică de rechin descoperită recent avea un maxilar de „coșmar”. Cum funcționa

O specie de furnici este echipată cu o „armură biominerală” nemaivăzută până acum la insecte

Premieră în apele australiene: Cercetătorii au surprins mai mulți indivizi dintr-o specie bizară de calamar

O nouă specie descoperită în pădurile izolate din Myanmar este deja în pericol de dispariție

Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.