O nouă formă de imunoterapie oferă rezultate pozitive în cazul copiilor bolnavi de cancer

Cercetătorii explică faptul că această formă de imunoterapie se dovedește a fi eficientă în cazul neuroblastomului.

O nouă terapie cu celule T CAR dezvoltată de cercetătorii de la University College London și concepută pentru a viza tumorile, a arătat rezultate promițătoare timpurii la copiii cu neuroblastom, o formă rară de cancer la copii, notează Medicalxpress.

Pentru acest studiu, cercetătorii de la UCL Great Ormond Street Institute for Child Health (GOS ICH) și de la UCL Cancer Institute au modificat celule T ale unor pacienți echipându-le să recunoască și să omoare celule tumorale de neuroblastom. 12 copii cu neuroblastom recidivant sau refractar, în acele cazuri în care boala nu răspunde la tratament, au fost tratați ca parte a studiului clinic de fază I.

Rezultate promițătoare

Acesta este unul dintre primele studii care demonstrează faptul că celulele T CAR realizează o regresie rapidă împotriva unui cancer solid. Deși efectele benefice au durat doar puțin timp, studiul oferă dovezi importante că acest tratament specific cu celule T CAR ar putea fi folosit ca tratament pentru copiii cu astfel de cancere.

Neuroblastomul este un tip rar de cancer care afectează mai ales bebelușii și copiii mici și se dezvoltă din celule nervoase specializate, neuroblaste, care joacă un rol important în dezvoltarea unui copil în uter.

În terapia cu celule T CAR, un tip de imunoterapie, celulele T sunt proiectate pentru a conține pe suprafața lor o moleculă numită receptor antigen himeric (CAR) care poate recunoaște în mod specific celulele canceroase.

Pentru acest studiu, propriile celule T ale pacienților au fost modificate pentru a viza proteina de suprafață GD2, care este foarte abundentă pe aproape toate celulele neuroblastomului, dar se găsește la niveluri foarte scăzute în celulele sănătoase.

Noua terapie are efecte rapide

Cercetătorii au descoperit că, atunci când se utilizează o doză suficientă de celule T modificate CAR, acest tratament a indus o reducere rapidă a dimensiunii tumorii la unii dintre pacienții tratați. Aceste efecte au fost tranzitorii. Important, la toți pacienții, celulele T CAR nu au provocat efecte secundare dăunătoare în țesuturile sănătoase care prezentau molecula GD2.

Rezultatele timpurii pentru tratamentul GD2 CAR-T par promițătoare, în special datorită datelor inițiale de siguranță. Cu toate acestea este nevoie de mai multă muncă pentru ca răspunsul să dureze mai mult și așteptăm cu nerăbdare să vedem următorii pași în dezvoltarea sa”, notează cercetătorii.

Citește și:

Inhibarea genelor răspunzătoare de apariţia neuroblastomului oferă rezultate promiţătoare

Cercetătorii suedezi au dezvoltat un nou tip de imunoterapie

Un test de sânge poate evalua eficiența imunoterapiei

Vitamina C îmbunătăţeşte efectele imunoterapiei



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.