Numărul cititorilor și al celor care ascultă muzică a crescut în anul pandemiei

Numărul cititorilor a crescut în acest an la 35% față de 22% anul trecut, iar al celor care au ascultat muzică de la 74% anul trecut la 88% în acest an.

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) a anunțat rezultatele parțiale ale celui mai recent studiu „Tendințe ale consumului cultural în pandemie”, sondaj de opinie care reflectă intenția respondenților de a desfășura activități culturale în spațiul public și non-public pe parcursul anului 2020.

În ceea ce privește consumul de teatru, dacă în 2019 27% dintre respondenți declarau că au mers la teatru, în 2020 doar 22% dintre respondenți intenționau să meargă la teatru în spațiu închis și 43% intenționau să participe la spectacole de acest tip în aer liber (indiferent de situație sau dacă situația generată de pandemie ar rămâne la fel sau s-ar îmbunătăți).

Tendințe ale consumului cultural în pandemie

Referitor la consumul de cinema în spațiul public, în 2019, 34% dintre respondenți declarau că au mers la cinematograf, iar în anul 2020 doar 22% dintre respondenți intenționau să meargă la cinematograf în spațiu închis și 40% intenționau să participe la proiecții în aer liber (indiferent de situație sau dacă situația generată de pandemie ar rămâne la fel sau s-ar îmbunătăți).

De asemenea, studiul „Tendințe ale consumului cultural în pandemie” s-a concentrat pe identificarea practicilor de consum cultural non-public în perioada de izolare și abordează problematica decalajelor digitale. Astfel, se poate observa o creștere a procentului celor care au declarat că în 2020 au citit mai multe cărți și au ascultat mai multă muzică.

Dacă în anul 2019 22% dintre respondenți au declarat că au citit cărți, în anul 2020 35% dintre respondenți au menționat acest lucru, potrivit Mediafax.

În anul 2020, 88% dintre respondenți au ascultat muzică (pe diferite dispozitive) comparativ cu 74% în 2019.

Mai multe filme și seriale vizionate în 2020

O atenție deosebită a fost acordată consumului de programe radio-tv și diferențelor înregistrate în comparație cu perioada anterioară declanșării pandemiei. Respondenții au menționat că în anul 2020 au vizionat mai multe filme artistice și seriale TV (79%) comparativ cu 2019 (76%), mai multe filme de animație (40% față de 31% în 2019), emisiuni de divertisment (76% față de 69% în 2019) și emisiuni pentru copii (38% față de 25% în 2019).

Rezultatele studiilor au fost discutate în cadrul Conferinței Naționale a Managerilor Culturali.

În cadrul dezbaterii „Viitorul consumului cultural”, Adrian Majuru, director general al Muzeului Municipiului București, a vorbit despre dorința publicului de a găsi un echilibru într-un refugiu cultural: „Sunt foarte interesat de maniera în care vom putea găsi instrumente cât se poate de apropiate de așteptările celor care caută un răspuns legat de viața lor – fie că este vorba despre profesia lor, ceva ce vor să schimbe în comportamentul lor, poate caută chiar vocabular nou, caută o soluție de salvare care, adesea, se strecoară într-un mesaj cultural”.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.