„Ne vom întâlni din nou”. Regina Elisabeta a II-a și discursurile sale memorabile

De la discursurile din timpul războiului și până la mesajele de Crăciun, iată câteva dintre cele mai memorabile discursuri ale Reginei Elisabeta a II-a.

„Mii de oameni din această țară au trebui să-și părăsească locuințele și să fie despărțiți de tații și mamele lor. Sora mea, Margaret Rose, și cu mine simțim alături de voi această experiență pentru că știm ce înseamnă să fii departe de cei pe care îi iubești cei mai mult”, a spus Regina Elisabeta în cadrul unui discurs difuzat la radio, pe timp de război, în data de 13 octombrie 1940.

„La fiecare Crăciun, la această oră, iubitul meu tată transmitea un mesaj oamenilor săi din toate colțurile lumii. Astăzi voi face eu asta pentru voi, care sunteți acum poporul meu. Mai presus de toate, trebuie să păstrăm viu spiritul acela al aventurii care este cea mai bună calitate a tinereții. Și prin tinerețe nu mă refer la cei care sunt tineri ca vârstă, ci mă refer la cei care au inima tânără, indiferent de câți ani ar avea. Acel spirit încă prosperă în această veche țară și în toate țările tinere din Commonwealth”, a spus Elisabeta în timpul primului său discurs de Crăciun, susținut de la Sandringham și difuzat la radio, în decembrie 1952.

Discursul Reginei Elisabeta a II-a în ziua încoronării sale

„Am în urma mea nu doar tradițiile splendide și analele a peste o mie de ani, dar și puterea și grandoarea Commonwealth-ului și a imperiului, a societăților vechi și noi, a teritoriilor și raselor cu istorii și origini diverse, însă unite, prin voia lui Dumnezeu, în spirit și în scop. Așadar, sunt sigură că încoronarea mea nu este simbolul unei puteri și a unei splendori demult apuse, ci o declarație a speranțelor noastre pentru viitor”, a declarat Regina Elisabeta a II-a în ziua încoronării sale, 2 iunie 1953.

Ce a spus Elisabeta a II-a după moartea Dianei, Prințesa de Wales?

„Cu toții am încercat în felurile noastre diferite să ne descurcăm. Nu este ușor să exprimi un sentiment de pierdere, având în vedere că șocul inițial este adesea urmat de numeroase alte sentimente: neîncredere, nedumerire, furie și îngrijorare pentru cei care au rămas. Cu toții am simțit aceste emoții în ultimele câteva zile. Așadar, ce vă spun acum, în calitate de Regină și bunică, vă spun din inimă. În primul rând, doresc să o omagiez personal pe Diana. A fost un om excepțional”, a declarat Regina Elisabeta în discursul adresat națiunii britanice după moartea Dianei, Prințesa de Wales, potrivit The Guardian.

[embedded content]

„În vremuri bune și mai puțin bune, ea nu și-a pierdut niciodată abilitatea de a zâmbi și râde, și nici capacitatea de a-i inspira pe alții prin căldura și bunătatea sa. Am admirat-o și am respectat-o pentru energia și pentru devotamentul său, în special pentru devotamentul față de cei doi băieți ai săi. Cei care au cunoscut-o pe Diana nu o vor uita niciodată. Milioanele care nu au cunoscut-o, dar au simțit că o cunoșteau, o vor ține minte”, a adăugat Elisabeta a II-a despre Diana.

Discursul Reginei Elisabeta a II-a la începutul pandemiei

„Mă adresez vouă în vremuri tot mai tulburi care au adus suferință pentru unii, dificultăți financiare pentru mulți, și schimbări imense pentru viețile de zi cu zi ale tuturor”, a spus Regina Elisabeta a II-a de la Castelul Windsor, în discursul susținut la începutul pandemiei, 5 aprilie 2020.

[embedded content]

„Ar trebui să fim consolați de gândul că, deși mai avem mult de îndurat, zilele mai bune vor reveni. Vom fi din nou cu prietenii noștri. Vom fi cu familiile noastre din nou. Ne vom întâlni din nou. Însă pentru moment, vă trimit tuturor mulțumirile mele și cele mai călduroase urări”, a conchis Elisabeta a II-a.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ce se întâmplă cu cei patru câini Corgi ai Reginei Elisabeta a II-a după moartea sa?

Înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a. Ce se întâmplă în următoarele 10 zile?

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, o viață de poveste

Sfârșitul unei ere! Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh al Marii Britanii, a murit



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.