Naveta Starliner de la Boeing are probleme majore

Testele au indicat faptul că atât hardware-ul și software-ul navetei au probleme majore.

Boeing este unul dintre cei mai mari subcontractori ai NASA din cadrul programului comercial, dar și cel mai mare competitor al SpaceX. Ultimele teste efectuate pe capsula Starliner indică faptul că această prezintă o mulțime de probleme, notează Futurism.

Aceste știri vin într-un moment cât se poate de prost și asta deoarece Boeing face tot posibilul pentru a livra o capsulă în care să poată zbura astronauții. În plus, merită precizat faptul că acest eșec subliniază diferențele dintre principalul competitor, SpaceX. Compania lui Elon Musk reușind să proiecteze și să construiască o navetă care chiar a dus, în siguranță, doi astronauți pe Stația Spațială Internațională.

Un raport negativ

În cadrul unui anunț public, NASA a făcut peste 80 de recomandări care privesc modul în care Boeing trebuie să remedieze problemele identificate în timpul testelor. Acest raport vine o serie de teste efectuate anul trecut în decembrie și care, de asemenea, s-au soldat cu un eșec răsunător.

Trebuie să precizăm și faptul că în luna februarie a acestui an, Boeing a fost acuzată că nu a efectuat o serie de teste de siguranță necesare înaintea zborului experimental din decembrie. Reprezentanții companiei au explicat că au plecat de la o logică care a presupus regândirea modului în care trebuie efectuate și organizate aceste teste.

Recomandările din acest ultim raport includ revizii ale echipamentelor de comunicații, update-uri ale soft-urilor care sunt folosite de către navetă și îmbunătățirea măsurilor de siguranță.

Citește și:

NASA plăteşte Boeing mai scump pentru a duce astronauţi în spaţiu, iar Elon Musk este nemulţumit. Suma este mult mai mare chiar şi faţă de preţul plătit către Roscosmos

NASA: Boeing nu a efectuat un test important al software-urilor navei Spacecraft

Boeing a testat taxiul spaţial Starliner, iar una dintre cele trei paraşute nu s-a deschis. NASA: Este ”acceptabil”

Boeing a trimis către NASA o idee pentru un lander care să poată fi folosit în programul Artemis



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.