Motivul pentru care Australia a modificat versurile imnului naţional

Guvernul din Australia a decis să accepte modificarea versurilor imnului naţional, pentru a recunoaşte cultura şi istoria aborgenilor.

Gladys Berejiklian, prim-ministrul statului New South Wale, a fost prima care a propus, în 2020, schimbarea versurilor imnului, argumentând că formularea originală ignoră ”rolul cultural al primelor naţiuni”.

Ulterior, propunerea a fost susţinută de o serie de oameni politici, inclusiv de ministrul federal al australienilor indigeni, Ken Wyatt, sau de Pauline Hanson, șefa One Nation.

Cum s-a modificat imnul național al Australiei?

În urma modificării efectuate, sintagma „suntem tineri şi liberi” a devenit „suntem uniţi şi liberi” şi recunoaşte, astfel, cultura şi istoria aborigenilor.

„În ultimul an am arătat că spiritul puternic al australienilor şi efortul comun al tuturor, al unei naţiuni unite, ne-a ajutat să răzbim. Acum, este momentul să ne asigurăm că această unitate este surprinsă şi de imnul nostru naţional. Totodată, deşi Australia este o naţiune tânără, povestea ţării noastre este veche şi vrem să recunoaştem şi să respectăm populaţia aborigenă”, a transmis premierul Scott Morrison, citat de Time.

Imnul naţional al Australiei, cântecul „Advance Australia Fair” a fost compus de Peter Dodds McCormick şi interpretat pentru prima dată în 1878. Piesa a devenit imnul Australiei pe 19 aprilie 1984, în locul melodiei „God Save the Queen”.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.