Misiunea secretă de a convinge Italia să abandoneze Germania în Al Doilea Război Mondial



În Al Doilea Război Mondial, Italia a fost o naţiune care la început s-a aliat cu Hitler şi cu naziştii. În vara lui 1943, oficialii italieni ştiau că au făcut o greşeală serioasă şi doreau să schimbe tabăra. Lucru mai uşor de zis decât de făcut, întrucât autorităţile italiene se temeau de repercusiunile naziştilor.

Un om, generalul Maxwell Davenport Taylor, a fost crucial în ajutorul oferit italienilor pentru a ajunge la un consens cu Aliaţii. Mussolini a fost dat la o parte, iar generalul Pietro Badoglio şi Victor Emmanuel al III-lea au format noua guvernare, scrie War History Online.

Taylor a fost trimis de Dwight D. Eisenhower în Italia pentru a-i ajuta într-o misiune care se va dovedi extrem de periculoasă.

Era iulie 1943 când dictatorul italian Benito Mussolini a fost arestat. Noii lideri italieni au fost în continuare, cel puţin public, de partea Germaniei, dar negociau pe ascuns alăturarea la Aliaţi, fiind semnat în secret un acord de pace. Italia dorea să se predea, iar pentru aceasta Aliaţii au fost de acord să-i ajute, păstrând Roma în afara ocupaţiei militare germane.




A fost denumită Operaţiunea Giant II, iar trupele britanice şi americane au debarcat în secret în locaţii cheie din Italia, inclusiv în Sicilia şi Salerno. Totuşi, odată debarcaţi, nu au putut să se apropie de Roma cu avionul, pentru că riscul de a fi atacaţi de anti-aeriana germană era foarte ridicat.

Pentru a realiza în siguranţă acest lucru, Italia a trebuit să ofere sprijin pentru Divizia 82 aeropurtată atunci când se vor paraşuta în 5 locaţii cheie din jurul Romei. Italienii au fost de acord.

Taylor şi colonelul William Gardiner, un ofiţer de informaţii, au mers la Roma pentru a cântări fezabilitatea misiunii, altfel spus, doreau să ştie mai bine situaţia de la faţa locului.

Ajunşi în peninsulă pe 7 septembrie, cei doi au pretins că sunt prizonieri de război prinşi în mare, fiind înconjuraţi de „gărzi italiene”, în caz că germanii îi vedeau. Urcaţi într-o ambulanţă militară, au trebuit să călătorească circa 100 de kilometri până la Roma.

Taylor a cerut să vorbească cu prim-ministrul, pe care l-au trezit la ora 2 noaptea. Americanii sub acoperire au realizat că Bagdolio se temea de germani. La fel ca generalii lui, se temea mai mult de răzbunarea germanilor pentru armistiţiul semnat de Italia comparativ cu orice altceva. Credea că dacă nu îi vor ajuta pe Aliaţi, naziştii vor fi mai puţin duri atunci când armistiţiul (dintre Italia şi Aliaţi) va fi anunţat oficial pe 8 septembrie. Oficialii italieni au recunoscut că nu îi pot ajuta pe aliaţi în caz că germanii se hotorăsc să ocupe Roma.

Transmiţând toate acestea viitorului preşedinte american, Eisenhower i-a ordonat lui Taylor să revină în Africa de Nord, renunţând la trimiterea trupelor aliate în apropiere de capitala Italiei.

Când armistiţiul a fost anunţat, Germania şi-a crescut prezenţa militară în Roma, iar doar această creştere a dezarmat soldaţii italieni.

Indecizia autorităţilor italiene a dus la un război brutal în peninsulă din momentul debarcării forţei principale a Aliaţilor pe 9 septembrie la Salerno, pe coasta vestică a Italiei.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

TOP arme care au facut istorie în Al Doilea Razboi Mondial

Dintr-un anumit punct de vedere, Al Doilea Război Mondial s-a încheiat abia în 1974. Povestea soldatului care a luptat încă 30 de ani după terminarea oficială a războiului

A fost descoperit un camp de lupta pierdut din al Doilea Razboi Mondial

Cum îşi tonificau femeile din Al Doilea Război Mondial musculatura folosind dispozitive mecanice bizare. VIDEO



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.