Mediul social în care se află le provoacă acestor animale creşterea lungimii penisului

Deşi aproximativ 97% dintre păsări nu au penis, răţoii sunt printre fericiţii posesori. De fapt aceste păsări îşi dezvoltă penisul în fiecare an. Atunci când lumina zilei anunţă începerea sezonului de împerechere, organele genitale încep să le crească, iar la sfârşitul sezonului acestea se micşorează.

Patricia Brennan, împreună cu echipa sa din cadrul Colegiului Mount Holyoke din Massachusetts (SUA), au descoperit că acelaşi fenomen are loc când răţoii se află într–un anumit mediu social. Conform National Geographic, penisul răţoilor a căpătat forma unui tirbuşon din cauza conflictelor cu femelele. Aşadar, Brennan a analizat dacă interacţiunea dintre masculi duce la apariţia unui efect. 

În cadrul studiului, două tipuri de raţe, cea cu bot negru şi cea cu cap alb, au fost amplasate în perechi de câte două într-un spaţiu în care se aflau grupuri de cinci femele. 

Raţele cu cap alb se împerechează rar, copulaţia fiind deseori forţată, în timp ce cele cu bot negru se împerechează deseori, uneori încercând să forţeze copulaţia. În cazul acestor raţe se formează o ierarhie, doar unul dintre răţoi îşi dezvoltă penisul. În timp ce penisul raţelor subordonate se dezvoltă foarte rapid pentru a se putea reproduce înainte ca raţa dominantă să le înlăture. Astfel că mediul social al raţelor are un impact unic asupra creşterii penisului acestora. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.