„Makarov”, posibila urmașă a navei amiral „Moskva” (DOCUMENTAR)

Fregata purtătoare de rachete „Amiral Makarov” ar putea deveni noua navă amiral a Flotei Ruse din Marea Neagră după scufundarea crucișatorului „Moskva” (Moscova) din clasa SLAVA.

Nava „Moskva” a fost avariată și apoi s-a scufundat la 14 aprilie în timp ce era tractată spre Crimeea, după ce forțele ucrainene au lovit-o cu două rachete antinavă Neptun.

Pe lângă centru de comandă și control plutitor, Moskva a fost și furnizorul de protecție aeriană mobilă și de distanță pentru întreaga flotă a Mării Negre.

După scufundarea navei-amiral, cele trei fregate din clasa Amiral Grigorovici intrate în serviciul Flotei Mării Negre între 2016 și 2017 au fost luate în considerare pentru a-i prelua rolul. Ele sunt și ultimele trei nave ale flotei ruse din Marea Neagră, nave de luptă de suprafață majore.

„După pierderea Moskvei, una dintre cele trei fregate ale proiectului 11356 ar putea deveni noul flagship al flotei ruse de la Marea Neagră. Până acum, a fost ales amiralul Makarov”, a informat agenția rusă de stat TASS.
„Amiral Makarov” este cea de-a treia fregată lansată la apă, care face parte din proiectul 11356, desemnarea oficială a Marinei ruse pentru navele din clasa Amiral Grigorovici.

Nava este botezată după vice-amiralul Stepan Osipovici Makarov care a murit în 1904 în timpul războiului ruso-japonez după ce nava pe care o comanda s-a lovit de o mină și ulterior s-a scufundat.

Ea face parte dintr-o serie de fregate multifuncționale din zona Mării Negre care au fost proiectate cu scopul de a patrula și proteja căile maritime, dar și pentru a distruge nave de suprafață, submarine și ținte terestre inamice.

Nava a fost depusă la șantierul naval Yantar în februarie 2012 și lansată la apă în septembrie 2015. Doi ani mai târziu, pe 25 decembrie 2017, nava a fost livrată Marinei Ruse.

Este cea mai recent construită din clasa sa. Fregata „Amiral Makarov”, intrată în serviciul Marinei Ruse în 2017, a ajuns la baza permanentă din Sevastapol abia în octombrie 2018.

Citește continuarea pe Gândul!



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.