Jurnalistul rus Dimitri Muratov, premiat cu Nobel pentru Pace, își vinde medalia pentru Ucraina

Jurnalistul rus, laureat al Premiului Nobel pentru Pace Dmitri Muratov, își vinde la licitație medalia Nobel pentru refugiații ucraineni, dezamăgit de asaltul asupra presei independente din țara sa, unde, potrivit lui, tot mai puțini oameni susțin campania militară a Moscovei, scrie Reuters.

Muratov este cofondatorul și redactorul-șef de lungă durată al Novaya Gazeta, un ziar critic la adresa Kremlinului, care a fost înființat la rândul său în 1993 cu bani proveniți din premiul Nobel pentru pace acordat fostului președinte sovietic Mihail Gorbaciov.

Ani de zile a sfidat restricțiile tot mai stricte impuse presei disidente, dar în martie și-a suspendat în cele din urmă activitățile online și pe hârtie, după ce relatarea oricărui lucru despre conflict care se abate de la linia guvernului a devenit o infracțiune, pedepsită cu 15 ani de închisoare.

„Țara mea a invadat un alt stat, Ucraina. Există acum 15,5 milioane de refugiați … Ne-am gândit mult timp la ce am putea face … și ne-am gândit că fiecare ar trebui să renunțe la ceva drag, important pentru el”, a declarat Muratov într-un interviu pentru Reuters.

„Țara mea a invadat un alt stat, iar acum există 15,5 milioane de refugiați”

Scoaterea la licitație a medaliei sale de aur ar însemna că a împărtășit într-un fel soarta refugiaților care și-au pierdut amintirile și „trecutul”, a spus el.

„Acum vor să le ia viitorul, dar noi trebuie să ne asigurăm că viitorul lor este păstrat… cel mai important lucru pe care vrem să-l spunem și să-l arătăm este că solidaritatea umană este necesară”.

Acesta calificase premiul acordat lui Muratov și Mariei Ressa, o jurnalistă din Filipine, drept o susținere a dreptului la libertatea de exprimare, care este periclitat în întreaga lume, scrie Mediafax.

Muratov și-a dedicat premiul celor șase jurnaliști de la Novaya Gazeta uciși pentru activitatea lor, printre care unii dintre cei mai importanți critici ai președintelui Vladimir Putin.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.