Izotopi radioactivi proveniţi din accidentul de la Fukushima au fost găsiţi în unele sortimente de vinuri


Accidentul de la centrala nucleară Daiichi din Fukushima, Japonia, a avut loc în urmă cu peste şapte ani, dar efectele sunt vizibile şi în prezent.

Incidentul a fost unul dintre cele mai mari de la dezastrul de la Cernobîl din 1986. Trei reactoare din cadrul centralei nucleare s-au topit după cutremurul cu magnitudine de 9 grade pe scala Richter din martie 2011. 

Un nou raport sugerează că vinurile din California sunt contaminate cu izotopi radioactivi eliberaţi în momentul dezastrului. Cercetătorii au testat 18 sticle cu vin roşu şi roze din California, produse din 2009 până în prezent, şi au descoperit un nivel crescut de Cesiu-137. De asemenea, în cazul vinurilor cabernet, nivelul de materiale radioactive era aproape dublu, conform Tech Times. 

Cesiu-137 este eliberat în atmosferă în urma testelor armelor sau accidentelor nucleare. Specialiştii au analizat vinurile din diferite părţi ale lumii în încercarea de a corela nivelul materialelor radioactive cu data la care au fost culeşi strugurii. 

Cercetătorul Michael Pravikoff şi colegii săi, din cadrul Centre d’Études Nucléaires de Bordeaux-Gradignan (din Franţa) au utilizat o metodă prin care este verificată autenticitatea vinurilor. Ei au descoperit că cele produse în timpul testelor nucleare majore, precum cele realizate de americani sau sovietici în timpul Războiului Rece, şi în cadrul accidentului de la Cernobîl conţin o cantitate mare de cesiu-137. Izotopul este creat de om şi nu a existat înainte de secolul XX. 

Ingerarea cesiului-137 poate creşte riscul apariţiei cancerului, însă experţii afirmă că materialele radioactive de la Fukushima regăsite în hrană sau băuturi nu reprezintă un risc pentru populaţie. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

O navă-fantomă, dispărută după tsunamiul din 2011, descoperită pe coasta SUA. Ce „încărcătură” preţioasă avea

Dezastrul nuclear de la Fukushima este chiar şi mai mare decât s-a crezut anterior: materialul radioactiv a ajuns într-un loc surprinzător de îndepărtat

Centrala nucleară de la Fukushima este din nou în pericol după ce a fost descoperită o bombă neexplodată din Al Doilea Război Mondial

Un robot submersibil a realizat o descoperire URIAŞĂ sub fostul Reactor 3 de la Fukushima



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.