Inversarea câmpului magnetic al unei găuri negre supermasive, observată de astronomi

O galaxie aflată la 236 de milioane de ani-lumină depărtare ar fi trecut recent printr-o explozie destul de ciudată în regiunea sa centrală. Observațiile recente sugerează că, cel mai probabil, a avut loc o inversare de câmp magnetic, ceva ce omenirea nu a mai detectat până acum.

În cadrul unui studiu publicat în The Astrophysical Journal, cercetătorii de la All-Sky Automated Survey for Supernovae au fost primii care au observat cum galaxia 1ES 1927+654 și-a intensificat luminozitatea cu până la 100 de ori de mai mult. Asta s-a întâmplat în martie 2018, însă o cercetare a schimbărilor anterioare au ajutat echipa să descopere că obiectul își intensifica luminozitatea de câteva luni bune până în acel moment.

Observatorul Swift al NASA a observat galaxia în mai 2018, detectând emisii ultraviolete elevate, de până la 12 ori mai mult decât s-ar fi așteptat cercetătorii. Însă, o reducerea începuse deja, fapt ce a sugerat că punctul culminant fusese ratat. La acel moment, galaxia făcea parte dintr-un grup restrâns de obiecte observate care se comportau în acest mod. Totuși, în iunie 2018, galaxia a devenit unică pentru emisiile cu raze X au dispărut complet.

Astronomii cred că, de fapt, câmpul magnetic al găurii negre supermasive s-a inversat

„Schimbările rapide în lumina vizibilă și ultravioletă au fost observat în doar câteva galaxii similare cu aceasta. Însă, acest eveniment reprezintă prima dată când vedem raze X care dispar complet în timp ce alte lungimi de undă își intensifică luminozitatea”, a explicat dr. Sibasish Laha, om de știință la Goddard Space Flight Center al NASA.

În centrul tuturor galaxiilor găsim o gaură neagră supermasivă. Aceste obiecte enorme și extrem de dense se hrănesc cu material care în cele din urmă formează o disc de acreție în jurul lor. Gaura neagră este acoperită cu un nor de particule extrem de fierbinți (coroana), care emit raze X cu o încărcătură energetică extrem de ridicată.

Câmpurile magnetice ale găurilor negre sunt considerate a fi cheia pentru supraviețuirea coroanei. Totuși, explicația inițială pentru evenimentul din cazul de față a fost că sistemul a fost perturbat de o stea care s-a apropiat prea mult, a fost distrusă și a devenit plasmă. Acum, astronomii tind să creadă că, de fapt, câmpul magnetic al găurii negre supermasive s-a inversat.

Inversarea câmpului magnetic a avut loc și pe Pământ

„O inversare magnetică, în cadrul cărei polul nord devine polul sud și vice versa, pare să fie cea mai potrivită explicație pentru aceste observații. Câmpul slăbește inițial la marginile discului de acreție, fapt ce duce la o încălzire și luminozitate accentuată în lumina vizibilă și UV”, a explicat Mitchell Begelman, profesor de astrofizică și științe planetare la University of Colorado Boulder, SUA, citat de IFL Science.

Inversarea câmpului magnetic a avut loc și pe Pământ, iar noua descoperire sugerează că multe alte obiecte din Univers pot trece printr-un astfel de eveniment.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cercetătorii au surprins sunetul straniu al ecourilor create de găurile negre. Ascultă AICI!

O gaură neagră supermasivă a creat bule uriașe în jurul galaxiei noastre

Cum alimentează câmpurile magnetice o gaură neagră supermasivă?

„Gaura neagră” cea mai apropiată de Pământ nu este ceea ce ne-am așteptat să fie



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.