Infidelitate din vis afectează cuplul

Te-ai trezit vreodată iritat(ă) pe partenerul/partenera ta din cauza unor greşeli comise de el/ea în visul tău? Poate că reacţiile tale par iraţionale şi nejustificate partenerului tău, dar un studiu confirmă că emoţiile şi comportamentul tău este normal.

infidelitate in vis

Studiul, publicat luna aceasta în jurnalul „Psihologia socială şi ştiinţa personalităţii”, a arătat, pentru prima dată, că visele pot avea consecinţe în interacţiunile zilnice cu partenerii. Participanţii la studiu au ţinut un jurnal al viselor şi al activităţii zilnice din cadrul relaţiei, care le-a permis cercetătorilor de la Universitatea din Maryland să descopere legăturile dintre activitatea cerebrală din timpul nopţii şi comportamentul din timpul zilei.

Visele despre infidelitate, gelozie şi alte comportamente dăunătoare relaţiei erau asocitate cu conflicte majore în cuplu şi un nivel de intimitate scăzută în zilele care urmau visului, potrivit „Vancouver Sun”. Prietena care îşi visase iubitul într-o ipostază de infidelitate l-a pedepsit tacit pe acesta pe parcursul a mai multor zile, fără ca acesta să afle motivul exact. Genul acesta de comportament nu trece neobservat şi afectează viaţa unui cuplu. „Mulţi oameni nu dau atenţiei viselor şi sunt ignoranţi în ceea ce priveşte impactul lor asupra moralului”, a spus Dylan Selterman, autorul studiului.

Vestea bună? Partenerii din viaţa reală apar în 20% din vise, aşa că există o şansă ca aceştia să facă ce trebuie în lumea viselor, fapt ce poate duce la îmbunătăţirea relaţiei.

 



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.