Imagini rare: Un cerb impunător, surprins într-o pădure din Suceava în timp ce se hrănește

Un cerb care se hrănește a fost filmat la Ocolul Silvic Broșteni din cadrul Direcției Silvice Suceava. Animalul impunător a fost văzut de administratorii ocolului în timpul unei acțiuni de monitorizare.

Reprezentanții Ocolului Silvic au filmat cerbul în timpul unei acțiuni de monitorizare. Specialiștii spun că cerbii sunt sociabili în această perioadă a anului.

Imaginile frumoase au fost filmate de colegul nostru Ionel Moroșanu, în timpul unei acțiuni de monitorizare. Cerbul este sociabil din toamnă până în primăvară, perioadă în care masculii se grupează în cârduri de tauri, conduse de un cerb tânăr, iar femelele în cârduri separate de ciute, conduse de ciuta cea mai în vârstă. În cârdurile de ciute sunt amestecaţi, întotdeauna, viţei şi chiar cerbi din al doilea an”, au scris, pe Facebook, reprezentanții Romsilva.

„Doar cerbii bătrâni şi cei foarte puternici trăiesc solitar”

„Doar cerbii bătrâni şi cei foarte puternici trăiesc solitar. Cârdurile sunt alcătuite după boncănit şi se desfac după ce zăpada s-a topit, pe la sfârşitul lunii aprilie”, au adăugat, reprezentanții Romsilva, potrivit Mediafax.

Direcția Silvică Suceava din cadrul Romsilva are 24 de ocoale silvice și administrează peste 270 de mii de hectare de păduri ale statului.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.