Într-un proiect inedit, savanţii ''s-au întors în viitor'' pentru a studia evoluţia


Cercetătorii de la New York University şi de la University of Chicago au creat muşte care au gene antice reconstruite pentru a scoate la iveală modul în care mutaţiile antice au declanşat schimbările evolutive majore în dezvoltarea embrionară, impactul cărora îl observăm astăzi.

Lucrarea, publicată recent în jurnalul eLife a găsit că două mutaţii care au apărut acum 140 de milioane de ani au schimbat funcţia unei gene esenţiale care acum controlează dezvoltarea capului şi a altor structuri în toate speciile actuale de muşte, scrie Phys.

„Prin introducerea mutaţiilor individuale care au avut loc în trecutul îndepărtat în genele străvechi, am fost capabili să arătăm cum fiecare dintre ele a influenţat dezvoltarea acum multe milioane de ani”, a explicat Stephen Small, biolog la NYU şi unul dintre autorii principali ai studiului. 

„Am găsit că doar două mutaţii reprezentau cauzele majore ale unei schimbări profunde în procesele de dezvoltare ale animalului – schimbare care este indispensabilă în toţi descendenţii de astăzi”, a adăugat Joseph Thornton, alt autor al studiului de la Ecology and Evolution and Human Genetics din cadrul University of Chicago.




De asemenea, studiul reprezintă o premieră în utilizarea reconstrucţiei ADN în domeniul evoluţiei dezvoltării.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Un studiu a scos la iveală că ADN-ul ”inutil” din organisme are totuşi un rol crucial

Pericolul uriaş pe care îl prezintă muştele în contaminarea hranei, confirmat de ştiinţă. Trebuie să arunci imediat mâncarea sau băutura daca s-au aşezat pe ele

S-a descoperit un tip de neuroni care ne poate ţine treji pentru sex

În ADN-ul oamenilor există virusuri vechi de 100 de milioane de ani. Unele au origini ”extraterestre”



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.