''Iadul pe Pământ''. 125 de soldaţi din Primul Război Mondial au fost descoperiţi în tranşeele din Belgia



Circa 125 de soldaţi din Primul Război Mondial au fost descoperiţi într-un sistem de tranşee din Germania, la peste 100 de ani de la moartea lor. Specialiştii au descris locul ca fiind ,,iadul pe Pământ”. Majoritatea bărbaţilor, germani, britanici, francezi şi sud-africani au fost descoperiţi în locuri în care s-au prăbuşit în timpul războiului. Alte schelete au fost îngropate alături de artefacte.

Organizatorii proiectului au decis să nu publice imagini cu persoanele decedate pentru a nu provoca tristeţe în familiile descendente. Fortificaţiile se află în vârful unui deal din apropierea oraşului Ypres din Belgia şi au rămas neatinse din momentul încheierii conflictului. 

Reţeaua de tranşee a fost descoperită de arheologi în 2015, iar rămăşiţele celor 125 de soldaţi acum. Localnicii din satul Wijtschate au descoperit în apropierea grădinilor lor „iadul pe pământ”, scrie Mail Online. Sit-ul are mărimea a două terenuri de fotbal şi conţine rămăşiţele a 120 de soldaţi cu vârste începând de la 15 ani. Specialiştii consideră că 100 dintre soldaţi erau germani, majoritatea ucişi prin împuşcare în timpul Primei Bătălii din Ypres ce a avut loc în noiembrie 1914. 

Printre rămăşiţe au fost descoperite şi obiecte personale ale soldaţilor: căşti, lanterne, sticle cu apă, ustensile de gătit, recipiente pentru cafea, ceasuri şi periuţe de dinţi. Printre obiectele religioase descoperite se numără un crucifix, rozalii şi o statuie cu Maria Magdalena. Locul este considerat cel mai mare mormânt din frontul vestic.

Descoperirea a fost realizată în cadrul proiectului Dig Hill 80, iar după identificare, scheletele soldaţilor vor fi înmormântate cu onoruri militare.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Palatul Suţu, polul balurilor bucureştene din secolul XIX. Onoarea specială pe care Carol I i-o făcea boierului Grigore

Rolul femeilor din România în Primul Război Mondial, prezentat într-o expoziţie în Veneţia

Au descoperit sub podeaua magazinului bancnote în valoare de 2 milioane de dolari, însă nu pot să le folosească

Generalul francez Henri Mathias Berthelot va fi omagiat, joi, la Academia Română



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.