George Washington: Generalul, președintele, omul politic, eroul

George Washington (1732 – 1799) a fost primul președinte american și singurul șef de stat american care a întrunit toate voturile electoratului (30 aprilie 1789), comandant al Armatei Continentale, președinte al Convenției Constituționale și fermier de succes.  

George Washington a fost investit de două ori în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii. Cu ocazia primelor alegeri (30 aprilie 1789), congresul american votase în favoarea unui salariu de 25.000 de dolari pe an pe care ar fi urmat să-l primească Washington.

Acesta, însă, având deja o situație materială foarte bună, a refuzat inițial oferta de altfel extrem de generoasă pentru perioada respectivă. Pe de altă parte, George Washington avea principii și ținea la imaginea lui de funcționar public dezinteresat.

Cea mai înaltă funcție în stat, accesibilă doar persoanelor bogate?

După insistențele congresului, însă, Washington a decis să accepte acest salariu care-i fusese oferit, motivul fiind unul nu neapărat ușor de dedus. Președintele american a dorit să evite un posibil precedent în care cea mai înaltă funcție în stat ar fi fost considerată accesibilă doar persoanelor bogate.

În primul său mandat, Washington s-a concentrat în special asupra formării instituţiilor statului şi a elaborării Declaraţiei Drepturilor care completează Constituţia SUA.

A stabilit cutuma celor două mandate prezidențiale

Al doilea mandat de președinte l-a exercitat între 1792 – 1797, nu cu foarte mare entuziasm, după terminarea acestuia refuzându-l pe al treilea.

Prin respingerea participării la un al treilea mandat prezidențial, George Washington a inițiat obiceiul care, mai târziu, avea să devină lege prin Amendamentul 22 la Constituție, de maximum două termene al oricăriu președinte american.

După ce a ieșit din politică, s-a retras definitiv pe plantaţia sa de la Mount Vernon, acolo unde a murit în anul 1799.

Discursul de rămas bun al lui George Washington

A fost una dintre cele mai reprezentative declarații politice legate de principiile și de valorile politice americane. Punctele esențiale pe care le transmite prin discursul său făcând trimitere la importanța uniunii naționale, la valoarea constituției, la puterea și domnia legii și, de asemenea, atrăgea atenția asupra aspectelor negative ale partidelor politice și a adevărurilor pe care orice republican trebuie să și le însușească și să le respecte.

Un alt enunț al discursului face referire la pericolul la care s-ar expune statul american prin alianța cu alte puteri ale lumii, declarând că Statele Unite ar trebui să se concentreze doar pe propriile interese, promovând în același timp ideea de prietenie cu alte țări și susținând comerțul extern, însă fără implicații în războaiele altor națiuni.

Ce spunea George Washington despre Europa?

„Cea mai importantă regulă de conduită pentru noi, în privința politicii externe, este extinderea cât mai mare a relațiilor economice și întreținerea unei relații politice cât mai sporadice. Față de anagajamentele pe care ni le-am luat, acestea trebuie îndeplinite cu bună-credință. Dar aici să ne oprim! Europa are un set se interese primare care pentru noi nu înseamnă nimic. Deci, Europa va fi continuu implicată în controverse care sunt străine de interesele noastre. Nu este, deci, înțelept să se ne implicăm în vicisitudinile obișnuite ale politicii europene, ale obișnuitelor sale combinații și animozități.” (George Washington)

Ce trebuie să știi despre George Washington:

  1. S-a remarcat în timpul Războiului de 7 ani (1756 – 1763);
  2. În 1769, înaintează parlamentului o propunere care-i aparținea prietenului său George Mason, prin care îndemna la boicotul mărfurilor englezești dacă legile Townshend emise nu sunt retrase. (Legile Townshend constituiau o serie de măsuri nepopulare, ce fuseseră adoptate de Parlamentul britanic în anul 1767 și care impozitau mărfurile importate în coloniile americane – taxele erau impuse pe porțelanul britanic, sticla, plumbul, vopseaua, hârtia și ceaiul importate în colonii). Aceste acte normative nu erau pe placul parlamentului american, fapt care sporise animozitățile și tensiunile dintre Marea Britanie și coloniștii americani, fiind, de altfel, un precursor al războiului revoluționar);
  3. În 1775, Washington revine în fruntea armatei pentru cucerirea independenței;
  4. Rolul lui George Washington a fost decisiv în organizarea armatei americane și hotărâtoare pentru obținerea independenței Statelor Unite ale Americii;
  5. Era neînfricat în luptele pe care le conducea. Pe câmpul de luptă, în timp ce soldații și ofițerii din armata condusă de el erau secerați, George Washington nu ezita să preia comanda și să se alăture liniei întâi. În timp ce călărea de-a lungul șirurilor de soldați, Washington căuta să-i liniștească pe oameni și să-i încurajeze;
  6. Acțiunile îndrăznețe ale lui Washington au salvat Revoluția Americană de două ori. După o serie de înfrângeri usturătoare, în fața armatei britanice, în New York și New Jersey, armata continentală și cauza militarilor americani păreau a apune, în decembrie 1776. În timp ce majoritatea generalilor băteau în retragere pentru a se asigura pe timpul iernii, Washington avea în minte un cu totul alt plan. În 25 decembrie 1776, în timpul nopții, organizează un contraatac, conducând cu neînfricare armata americană peste râul Delaware, reușind să captureze în Trenton, New Jersey, peste 1000 de mercenari germani, soldați de elită care luptau în armata britanică. La începutul lunii ianuarie, armata americană în frunte cu generalul Washington marchează victoria de la Princeton. Două victorii, da, însă insuficiente pentru câștigarea războiului. După o reorganizare a armatei sale, dar fără succes pentru americani, britanicii înfrâng trupele lui Washington în bătălia de la Brandwine (11 septembrie 1777), Washington, între timp, pierde 2500 de oameni care mor de frig și de boli (retrași în Valley Forge, decembrie 1777, pentru șase luni) , Washington dă lovitura de grație britanicilor în 1781, după ce francezii le permit americanilor să încercuiască și să atace armata britanică în Virginia, predarea britanicilor la Yorktown (octombrie 1781) marcând sfârșitul majorității ostilităților;
  7. Nu a abuzat niciodată de putere, în ciuda funcțiilor importante pe care le-a deținut (general, președinte). În calitate de președinte, într-o perioadă în care nu existau limite de mandat și mulți ar fi fost doritori să-și exercite funcția de șef de stat pe o perioadă cât mai lungă, Washington a demisionat din funcția de președinte după încheierea celui de-al doilea mandat – creând un precedent important care a durat până la mijlocul secolului al XX-lea;
  8. Capitala SUA a fost botezată după numele președintelui Washington, la fel ca multe școli sau alte instituții americane, poduri și parcuri. Astăzi, portretul fostului președinte apare pe ambele fețe ale bancnotei de 1 dolar american;
  9. Ca fapt divers, Washington avea un stil de viață aristocratic, fiind pasionat de vânătoarea de vulpi;
  10. În testamentul său, scris cu câteva luni înainte să moară, George Washington a lăsat directive în ceea ce privește emanciparea tuturor sclavilor pe care îi avea, odată cu moartea soției sale, Martha Washington. Astfel, cei 123 de slavi, urmau să fie eliberați.

Bibliografie:

https://www.mountvernon.org/george-washington/10-things-you-really-ought-to-know-about-george-washington

https://www.britannica.com/biography/George-Washington

Vă mai recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. Cine a fost al doilea președinte al SUA?

De ce Washington D.C nu este un stat al SUA?

O şuviţă din părul lui George Washington, scoasă la licitaţie. Care este preţul

Scrisoarea lui George Washington despre Dumnezeu şi Constituţie



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.