Garry Kasparov, critic vocal al lui Vladimir Putin, a spus că administraţia SUA e patetică

După ce Casa Albă a revenit asupra comentariilor preşedintelui Joe Biden, care părea să îndemne la schimbarea regimului din Rusia, Garry Kasparov, critic proeminent al lui Putin şi mare maestru de şah, a calificat administraţia americană drept „patetică”.

„Atunci când un regim este represiv, criminal, dictatorial şi condus de cineva care a comis crime de război în mai multe ţări, inclusiv în ţara sa, ce altceva ar trebui să se spere şi să se lucreze în acest scop decât schimbarea regimului?”, a scris el în primul dintr-o serie de mesaje publicate pe o rețea de socializare online.

„Atunci când preşedintele are dreptate, Casa Albă ar trebui să rămână alături de el în loc să se bâlbâie pentru a-şi cere scuze unui dictator criminal. Este patetic”, a continuat el.

„Biden nu este Trump să aibă nevoie de un traducător din engleză în engleză! Niciun dictator nu este legitim. Nu daţi înapoi atunci când aveţi dreptate. Nu jucaţi jocuri diplomatice cu un criminal în masă”, a mai precizat Garry Kasparov.

„Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere”

Preşedintele american Joe Biden a declarat recent că liderul rus Vladimir Putin „nu poate rămâne la putere”, într-un discurs înflăcărat în care a îndemnat democraţiile lumii să se unească pentru a sprijini Ucraina, deşi Casa Albă a precizat ulterior că Biden nu a cerut schimbarea regimului de la Moscova.

„Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere”, a declarat Biden în faţa unei mulţimi din Varşovia, după ce a condamnat războiul de o lună al lui Putin în Ucraina ca fiind un atac la adresa libertăţii şi securităţii globale.

Comentariile au escaladat brusc conflictul dintre Moscova şi Occident în legătură cu invazia sa în Ucraina. Dar un oficial de la Casa Albă a declarat că remarcile nu reprezintă o schimbare în politica Washingtonului, care nu urmăreşte schimbarea regimului în Rusia, potrivit Reuters.

Biden l-a catalogat pe Putin drept „măcelar”

Cu toate acestea, ele au venit într-o zi de escaladare a retoricii, în care Biden l-a catalogat, de asemenea, pe Putin drept „măcelar” în timpul unei întâlniri cu refugiaţii care au fugit din războiul din Ucraina în capitala Poloniei.

„Punctul de vedere al preşedintelui a fost că nu i se poate permite lui Putin să îşi exercite puterea asupra vecinilor săi sau asupra regiunii”, a declarat oficialul de la Casa Albă. „El nu a discutat despre puterea lui Putin în Rusia sau despre schimbarea regimului”, adăugat acesta.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.