Fosila unui animal dispărut în urmă cu 10.000 de ani, descoperită de un elev de liceu


Un elev de liceu a descoperit, în mijlocul unui râu, o fosilă a unui animal dispărut în urmă cu 10.000 de ani | FOTO    
descoperire, elev, mastodont, fosila

+ zoom

Fosila unui animal dispărut în urmă cu 10.000 de ani, descoperită de un elev de liceu

Galerie foto (1)



Un adolescent, elev la un liceu din SUA, a descoperit un maxilar de mastodont în timp ce căuta vârfuri de săgeţi pe terenul unei ferme din Iowa. Fosila presitorică, care măsoară 76,2 centimetri, se află acum în depozitul Universităţii de Paleontologie din Iowa.

Tânărul a găsit fosila într-un râu, iar cercetătorii au fost imediat anunţaţi de descoperire, arată , citat de Mediafax.

”Am fost sunaţi în urmă cu două săptămâni şi am aflat că cineva a găsit o fosilă în mijlocul unui râu mic aflat pe terenul fermei. Cel care a descoperit obiectul este un elev de liceu, iar proprietarii fermei ne-au sunat să ne spună. Ne-au trimis şi fotografii, astfel ne-am dat seama instant că este vorba despre maxilarul unui mastodont”, a precizat şefa Depozitului de Paleontologie din cadrul Universităţii din Iowa.

Mastodontul a fost un animal gigant, rudă a mamutului, care a dispărut în urmă cu 10.000 de ani, potrivit LiveScience.

Proprietarii fermei, o femeie şi un bărbat, au mai descoperit în urmă cu 30 de ani oase în aceeaşi zonă, acestea aparţinând unui mamut. Ei nu au dorit să spună unde se află ferma pentru a evita sosirea nedorită a vânătorilor de fosile.



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.