Fenomenul care a intrigat astronomii. Acumularea de căldură solară, cheia furtunilor de praf de pe Marte

Un dezechilibru sezonier în ceea ce privește cantitatea de energie solară absorbită și eliberată de planeta Marte ar putea fi o cauză a furtunilor de praf care au intrigat mult timp astronomii.

Dezechilibrul energetic al planetei Marte a fost documentat de cercetătorii de la Universitatea din Houston, Liming Li, profesor de fizică, Xun Jiang, profesor de științe atmosferice, și Ellen Creecy, doctorandă și autor principal al unui articol publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

„Una dintre cele mai interesante descoperiri ale noastre arată că excesul de energie – mai multă energie absorbită decât emisă – ar putea fi unul dintre mecanismele generatoare ale furtunilor de praf de pe Marte.

Înțelegerea modului în care acest lucru funcționează pe Marte ar putea oferi indicii despre dezvoltarea furtunilor puternice, inclusiv a uraganelor și pe planeta noastră”, a declarat Creecy.

„Una dintre cele mai interesante descoperiri”

O atmosferă subțire și o orbită foarte eliptică fac ca Marte să fie deosebit de sensibilă la diferențe mari de temperatură.

Aceasta absoarbe cantități extreme de căldură solară atunci când se balansează cel mai aproape de Soare în sezoanele periheliului (primăvara și vara pentru emisfera sudică a lui Marte), care este aceeași parte extremă a orbitei în care apar furtunile de praf.

Pe măsură ce orbita sa o duce pe Marte mai departe de Soare, planeta absoarbe mai puțină energie solară. Același fenomen se întâmplă și pe Pământ, dar cercetătorii au constatat că fenomenul este deosebit de extrem pe Marte, scrie Phys.org.

Pe Pământ, dezechilibrele energetice pot fi măsurate în funcție de anotimp și de an, iar acestea joacă un rol esențial în încălzirea globală și în schimbările noastre climatice.

„Ce lecții ne oferă istoria planetei Marte pentru viitorul Pământului?”

Într-un proiect separat, Creecy și colegii săi examinează dacă dezechilibrul energetic de pe Marte există, de asemenea, pe scări de timp mai lungi și, dacă da, care ar fi implicațiile asupra schimbărilor climatice ale planetei.

„Marte nu este o planetă care să aibă mecanisme reale de stocare a energiei, așa cum avem noi pe Pământ. Oceanele noastre mari, de exemplu, ajută la echilibrarea sistemului climatic”, a declarat Creecy.

Cu toate acestea, Marte prezintă indicii că oceanele, lacurile și râurile au fost cândva abundente. Deci, ce s-a întâmplat? Faptele sunt neclare în ceea ce privește motivul sau momentul în care planeta s-a uscat și s-a transformat într-un glob fierbinte și prăfuit, cu o abundență de oxid de fier – rugină.

„Marte a avut oceane și lacuri în trecut, dar mai târziu a cunoscut încălzirea globală și schimbările climatice. Cumva, Marte și-a pierdut oceanele și lacurile. Știm că schimbările climatice se întâmplă acum pe Pământ. Așadar, ce lecții ne oferă experiența lui Marte pentru viitorul Pământului?”, a întrebat Li.

Marte ar putea oferi indicii despre furtunile puternice de pe Pământ

Creecy și colegii săi au ajuns la concluzii comparând patru ani de date (ani marțieni, aproximativ echivalentul a opt ani pământeni) privind orbitele și temperaturile de pe Marte, documentate de misiunile NASA.

„Dacă deschidem ochii și privim în sens larg, Pământul este doar o planetă. Cu un singur punct, nu putem vedea niciodată o imagine completă. Trebuie să ne uităm la toate punctele, la toate planetele, pentru a avea o imagine clară a evoluției propriului nostru Pământ. Sunt multe lucruri pe care le putem învăța de la celelalte planete”, a declarat Li.

„Studiind istoria planetei Marte, învățăm foarte multe. Ce înseamnă schimbările climatice? Care este faza viitoare pentru planeta noastră? Care este evoluția Pământului? Sunt atât de multe lucruri pe care le putem învăța de la alte planete”.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Roverul Perseverance a ajuns în cel mai bun loc pentru viața antică de pe Marte

Mostrele colectate de pe Marte ar putea contamina Pământul?

Roverul chinezesc face o descoperire surprinzătoare. „Sol umed”, existent pe Marte cu miliarde de ani în urmă

Cine sau ce a făcut „ușa de pe Marte”, recent descoperită de NASA?



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.