EUROPAFest. Concerte de jazz și muzică clasică transmise live în cadrul primului festival de la începutul pandemiei

Primul festival internațional care se organizează de la începutul pandemiei, EUROPAfest, începe pe 16 iulie. Toate evenimentele vor fi transmise live de pe scena Sălii Auditorium a Palatului Regal din București.

Organizatorii festivalului EUROPAfest anunță că publicul va putea urmări concerte de jazz, de muzică clasică, sesiuni de jam sessions, master-class-uri dar și un concurs internațional de jazz.

„În fiecare zi, la ora 20,00, iubitorii de jazz sau muzică clasică sunt asteptați pe canalele de Facebook si YouTube ale EUROPAfest pentru a viziona live concertele din cadrul festivalului”, au spus organizatorii.

Conectați cu o lume întreagă prin social media

Directorul EUROPAfest, Luigi Gageos, declară că România nu permite, încă, redeschiderea sălilor de concerte pentru public din cauza COVID-19.

„Este prima dată când, după un an de muncă intensă a întregii echipe jmEvents, organizăm un festival cu sala goală. Chiar dacă vor lipsi aplauzele la scenă deschisă și bis-urile cu care ne-au obișnuit spectatorii noștri minunati, mă bucur că putem aduce muzica jazz și clasică acasă la fiecare. Vom fi conectați cu o lume întreaga prin canalele de social media”, a spus Gageos.

Festivalul se desfășoară în perioada 16 – 25 iulie.

EUROPAfest, primul eveniment căruia Casa Regală i-a acordat Înaltul Patronaj

Unic în Romania, festivalul internațional EUROPAfest aduce din 1994, în cadrul aceluiași eveniment, patru genuri muzicale: jazz, blues, pop și clasic, scrie Mediafax.

În anul 2005, EUROPAfest a fost primul eveniment căruia Casa Regală i-a acordat Înaltul Patronaj, iar din 2015 este festival EFFE | Europe’s finest festivals, titulatura oferită de Comisia Europeană și Parlamentul European.

EUROPAfest 2020 este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.