Efectele conţinutului pornografic asupra tinerilor

Pentru copii, unul dintre cele mai mari mistere este sexul, însă expunerea la filme pornografice îi poate face să îşi înceapă viaţa sexuală la o vârstă foarte fragedă, susţine un cercetător australian.sexualisation-of-girls

Megan Lim, de la Institutul Burnet, un ONG din Australia, spune că internetul şi reţelele de socializare au permis un acces nelimitat la un conţinut nelimitat care înainte a fost limitat de disponibilitate şi de controlul parental.

“Orice de care eşti interesat sau curios sau despre care nu ştii prea multe lucruri poţi găsi online”, arată Lim.

În cadrul studiului, ea a intervievat 1.000 de tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani.

Vârsta medie la care au fost expuşi la conţinut pornografic a fost de 14 ani.

Nouă din zece băieţi şi una din trei femei au recunoscut că susţin că au consumat conţinut pentru adulţi cel puţin o dată pe lună, unii admiţând că s-au uitat la astfel de filme sau fotografii chiar şi de zece ori pe zi.

Acest acces la conţinut pornografic ar putea fi responsabil pentru vârsta fragedă la care tinerii îşi încep viaţa sexuală. Lim susţine că autorităţile, dar şi părinţii ar trebui să încerce să limiteze accesul copiilor la astfel de conţinut.

Sursă: The Australian



Postari asemanatoare :

Care este cel mai bun anotimp în care să rămâi însărcinată şi de ce tr...
7 mituri despre sanatatea ochilor la copii
Cat de periculoasa este mierea de albine pentru bebelusi
Somnul nelinistit provoaca probleme de comportament in randul copiilor
Oamenii de stiinta au facut o descoperire fascinanta despre persoanele...
Vrei sa fii mai fericit? Discuta cu o persoana necunoscuta!
468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>