Dezamăgire astronomică. Cea mai apropiată gaură neagră se dovedește a fi un sistem binar bizar

Cercetătorii credeau că HR 6819 este o gaură neagră.

Un obiect identificat la începutul acestui an ca fiind cea mai apropiată gaură neagră de Pământ care a fost descoperită vreodată a fost supus unei noi analize, iar oamenii de știință au decis schimbarea clasificării acestuia. După o nouă studiere a datelor, echipe separate de oameni de știință au ajuns la concluzia că sistemul în cauză, numit HR 6819, nu include până la urmă o gaură neagră, notează Science Alert.

Oamenii de știință au ajuns la concluzia că în acest caz este vorba, probabil, de doar două stele cu o orbită binară ușor neobișnuită, fapt care face dificilă interpretarea. HR 6819, este situat la aproximativ 1.120 de ani lumină distanță, ceea ce i-a pus în dificultate pe astrofizicieni.

Istoria studierii obiectului HR 6819

Inițial, oamenii de știință au crezut că HR 6819 este o stea de tipul spectral Be. În anii 1980, astronomii au observat că obiectul părea, de asemenea, să prezinte semnătura ușoară a unui al doilea tip de stea de tip B, o stea B3 III. Acest lucru a fost constatat în 2003 și indica că HR 6819 nu era una, ci două stele, deși nu puteau fi observate individual.

O analiză ulterioară a arătat că steaua B3 III, care se apropia de aproximativ șase mase solare, avea o orbită de aproximativ 40 de zile, dar steaua Be despre care estimările sugerau că avea în jur de șase mase solare, părea să fie nemișcată. Dacă cele două stele au o masă binară egală, ar trebui să orbiteze un centru de greutate comun, ceea ce exclude posibilitatea ca una dintre stele să o graviteze pe cea de a doua.

După efectuarea unor calcule atente, o echipă de astronomi a ajuns la concluzia că steaua B3 III ar putea orbita în jurul unui alt al treilea obiect, unul care nu putea fi văzut, o gaură neagră. Cu toate acestea, unii oameni de știință au luat în calcul posibilitatea unei erori legate de calcularea masei uneia dintre stele.  „Este posibil ca componenta stelară B3 III să fie de fapt o stea cu masă redusă, care este încă relativ tânără și luminoasă. În acest caz, steaua Be ar fi vecinul orbitei de 40 de zile”, explică Douglas Gies și Luqian Wang de la Georgia State University, SUA.

Sistemul binar HR 6819

Cu alte cuvinte, steaua B3 III cu masă mult mai mică ar orbita în jurul stelei Be. Dacă acesta ar fi cazul, acea mișcare orbitală ar putea fi detectabilă în hidrogenul gazos care înconjoară steaua Be, aceasta s-ar mișca aproape imperceptibil pe măsură ce ar fi fost trasă de steaua mai mică.

Cercetătorii au studiat cu atenție emisiile de hidrogen din spectrul sistemului și au descoperit că discul de hidrogen din jurul stelei Be a afișat într-adevăr o periodicitate de 40 de zile atât în forma de deplasare Doppler cât și în forma liniei de emisie. Acest lucru este în concordanță cu orbita stelei B3 III, așa cum ar fi de așteptat dacă sistemul ar avea o masă binară inegală.

Citește și:

Ce se întâmplă dacă o gaură neagră este înghițită de o gaură de vierme?

Astronomii au surprins, pentru prima dată, o Gaura Neagră în timp ce a „clipit”

O teorie radicală susține că Planeta 9 ar fi, de fapt, o Gaură Neagră. Iată cum putem afla adevărul

Cum arată Gaura Neagră care înghite o stea ca Soarele nostru în fiecare zi



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.