De ce nu au evoluat toate primatele în oameni?


Oamenii şi cimpanzeii au evoluat în specii diferite în urmă cu 6-7 milioane de ani.

Evoluţia speciei noastre, Homo sapiens, este în mod inevitabil un subiect foarte sensibil, indiferent de poziţiile pe care le avem cu privire la teoria evoluţiei, o întrebare pare să revină mereu atunci când este adusă în discuţie această teorie: „De ce nu au evoluat toate primatele în oameni?”

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să stabilim nişte informaţii de bază despre noi şi rudele noastre mai mult sau mai puţin apropiate. Cea mai apropiată specie de a noastră este reprezentată de către cimpanzei, săpăturile arheologice relevă că ne-am „despărţit” de ei în urmă cu 6-7 milioane de ani, acela fiind momentul în care a fost identificat ultimul stămoş comun.

În ceea ce priveşte speciile noastre, Homo sapiens a existat în forma actuală de 300.000 de ani, în timp ce cimpanzeii au peste 1.000.000 de ani. De ce nu au evoluat şi cimpanzeii odată cu noi?

Cel mai simplu răspuns ar fi că nu au de ce, fiind adaptaţi mediului lor de viaţă. Dacă trebuie să extindem răspunsul, trebuie să înţelegem fundamentele de pe care este pusă această întrebare. Astfel, adesea evoluţia vieţii este înţeleasă într-un mod greşit. Adesea evoluţia unei noi specii este văzută asemenea atingerii unui nivel superior, când în realitate ea este strâns legată de mediul de viaţă, reprezentând adaptarea la acesta, explică dr. Lynne Isbel, profesoară de Antropologie a Universităţii California, citată de .

„În ochii unui om de ştiinţă care studiază evoluţia, oamenii nu sunt mai evoluaţi decât alte primate şi, în mod sigur, noi nu am câştigat jocul evoluţiei. Deşi abilitatea noastră extremă de adaptare ne lasă să manipulăm diferite medii pentru a servi nevoilor noastre, aceasta nu este îndeajuns pentru a ne pune în vârful scării evolutive”, explică dr Lynne Isbel.

„Avem această preconcepţie că a fi adaptat înseamnă să fii cel mai puternic sau cel mai rapid, dar, în realitate tot ce trebuie să faci pentru a câştiga la acest joc este să supravieţuieşti şi să te reproduci”, a mai adăugat dr. Isbel.

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că evoluţia speciei noastre s-a diferenţiat de cea a cimpanzeilor odată cu strămoşii noştri care au început să petreacă mai mult timp la sol în comparaţie cu strămoşii cimpanzeilor care au rămas în copaci.

„Cimpanzeii sunt în continuare alături de noi şi câtă vreme nu le vom distruge habitatele ei vor continua să fie”, explică dr. Isbel.

Citeşte şi:



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.