Cum îți convingi pisica să nu te mai trezească cu noaptea în cap: sfaturile cercetătorilor

Pisica este, prin definiție, animalul de companie cel mai puțin înțeles de om. Desigur, dacă nu îți înțelegi pisica, cel mai probabil că nu i-ai acordat suficientă atenție.

Și pentru că tu nu îi dai pisicii tale suficientă atenție, îți dă ea ție, însă nu neaparat atunci când ți-ai dori, ci când alege ea să o facă. Spre exemplu, dacă ai o pisică, probabil că ți s-a întâmplat, până acum, să fii trezit cu noaptea în cap de aceasta. Eventual în zilele în care ți-ai pus ceasul să sune un pic mai târziu, ca să fie treaba-treabă.

Ce vrea pisica de la tine, în acele momente? Cel mai probabil să primească de mâncare, întrucât, spre deosebire de tine, animalul prețuiește mai mult micul dejun și știe cât de important este acesta pentru sănătate.

Ce poți să faci ca pisica ta să nu se mai treazească la ore imposibile

Conform cercetătorilor, există o serie de lucruri pe care le poți face pentru ca pisica ta să nu te mai trezească în zori, ca să-ți ceară de mâncare. Din proprie experiență, adică din postura unui om adoptat de un motan, îți pot confirma că aceste sfaturi funcționează pe deplin.

În primul rând, trebuie să ții cont de faptul că o pisică se formează încă de mică. Așadar, pe sistemul „calul bătrân nu-l mai pui la jug”, ai grijă să-ți înveți pisica bunele maniere înainte ca ea să împlinească un an.

Poți încerca să-i faci program de masă, iar orele alese să fie unele de zi, nu de noapte. Evită să-ți hrănești pisica noaptea, pentru că, dacă o vei învăța așa, poți să zici adio orelor dulci de somn, de dimineața. O pisică sătulă nu va avea niciun motiv să se trezească cu noaptea în cap.

În plus, ai în vedere că pisica ta are nevoie de mișcare. Dacă vrei ca ea să doarmă în același timp în care dormi tu, poate că n-ar fi rău să te asiguri că, pe timpul zilei, are parte de suficientă mișcare, astfel încât noaptea „să cadă lată”.

Și-ar mai fi un aspect foarte important: învață-ți pisica să doarmă cu tine, întrucât ea va prelua programul tău de somn și se va trezi, cel mai probabil, odată cu tine. Din nou, îți pot confirma că acest sfat funcționează, întrucât e testat „pe propria piele”.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.