Coliziunea a două galaxii ar fi declanșat formarea sistemului nostru solar

Un eveniment violent de scară colosală, anume coliziunea a două galaxii, ar fi deschis calea pentru nașterea sistemului nostru solar.

GALERIE FOTO!

Un exces de formare a stelelor în Calea Lactee la momentul în care sistemul solar s-a născut în urmă cu 4,5 miliarde de ani a fost aparent grăbit de coliziunea dintre galaxia noastră și una mai mica numită Sagittarius, au spus cercetătorii.

Asemenea coliziunea nu implică de regulă izbirea directă a stelelor, au transmis cercetătorii. Totuși, un astfel de eveniment poate oferi condiții pentru formarea stelelor prin, spre exemplu, intensificarea cantității de gaze din galaxie sau prin unirea norilor de gaz.

Cum s-a produs coliziunea

Galaxiile s-au izbit pentru prima oară în urmă cu peste 6 miliarde de ani. De atunci, Sagittarius a trecut de două ori prin discul imens al galaxiei noastre care conține aproape toate cele 100 de miliarde de stele.

Sagittarius este o galaxie pitică de 10.000 de ori mai mică decât Calea Lactee.

Toate cele trei interacțiuni galactice au fost asociate cu un exces de formare a stelelor în Calea Lactee.

Datele colectate de observatorul spațial Gaia al Agenției Spațiale Europene (ESA) au dezvăluit un episod prelungit de apariție a stelelor petrecut între 6,2 și 4,2 miliarde de ani în urmă care este asociat coliziunii inițiale.

Sursa foto: Agenția Spațială Europeană (ESA)

„Impactul nu se poate compara cu un accident de mașină. Unele părți din Sagittarius și Calea Lactee se intersectează, dar stelele nu se lovesc. O coliziune directă între stele ar fi foarte rară”, a spus astronomul Tomás Ruiz-Lara, autorul principal al studiului, scrie Reuters.

Coliziunea a perturbat ritmul constant de apariție a stelelor în galaxia noastră.

„În primul rând, avem de-a face cu adaosul de materie și gaze de la Sagittarius care crește cantitatea de gaze din galaxia noastră. În al doilea rând, avem coliziunea dintre norii de gaze de la Sagittarius și Calea Lactee care declanșează apariția stelelor”, a adăugat Ruiz-Lara.

„În a treia etapă, instabilitățile gravitaționale determinate de interacțiune sunt capabile să declanșeze apariția stelelor”, a mai precizat astronomul.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Gaura neagră din mijlocul Căii Lactee devine mai activă

Calea Lactee „aruncă” stele în spaţiu

Calea Lactee a „furat” alte şase galaxii mai mici

Au fost descoperite noi detalii despre coliziunea Căii Lactee cu o fostă galaxie satelit



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.