Cine vor fi membrii echipei guvernamentale ai lui Joseph Biden în domeniul sănătăţii

Preşedintele-ales al Statelor Unite, Joseph Biden, îl va desemna pe Xavier Becerra, în prezent procuror al statului California, pentru postul de secretar al Sănătăţii, anunţă echipa de tranziţie, conform agenţiei Associated Press.

Xavier Becerra este unul dintre susţinătorii Legii accesului la servicii medicale, elaborată de Administraţia Barack Obama, dar contestată la instanţa supremă de preşedintele Donald Trump.

Dr. Rochelle Walensky, expert în Boli infecţioase al Universităţii Harvard, va fi numit la conducerea Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Epidemiilor.

Omul de afaceri Jeff Zients a fost numit coordonator al planului Casei Albe pentru combaterea pandemiei de coronavirus, iar Vivek Murthy va fi coordonator naţional al măsurilor antiepidemice.

Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional pentru combaterea Alergiilor şi Bolilor Infecţioase, va prelua şi postul de consilier prezidenţial pe probleme de Sănătate.

Vă recomandăm să citiți și:

Critici dure ale dr. Anthony Fauci față de administrația lui Donald Trump

Anthony Fauci se îndoiește că Rusia a făcut toate testele necesare pentru noul vaccin

Medicul imunolog Anthony Fauci l-a lăudat pe Brad Pitt pentru cum l-a interpretat – VIDEO

Campanie „pe steroizi” a Chinei pentru a influența noua administrație prezidențială a Statelor Unite

Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.