China va consolida cooperarea strategică cu Rusia indiferent de situația internațională

China afirmă că va „continua să consolideze coordonarea strategică” cu Rusia, indiferent de modul în care „peisajul internațional s-ar putea schimba”, potrivit unei declarații publicate de Ministerul chinez de Externe.

Viceministrul chinez de externe Le Yucheng a exprimat acest punct de vedere într-o întâlnire cu ambasadorul rus din China Andrey Denisov, a precizat ministerul, citată de Reuters.

„Indiferent de modul în care se poate schimba peisajul internațional, China va continua să consolideze coordonarea strategică cu Rusia pentru a realiza o cooperare în care să câștige ambele părți, pentru a proteja împreună interesele noastre comune și pentru a promova construirea unui nou tip de relații internaționale și a unei comunități cu un viitor comun pentru omenire”, a declarat Le, potrivit comunicatului.

Aliații China și Rusia au proclamat că relația lor nu are „nicio limită”

Le a invocat o creștere de aproape 30% a schimburilor comerciale dintre cele două țări în primul trimestru al anului, la aproximativ 38,2 miliarde de dolari, ca o dovadă a „rezistenței extraordinare” a cooperării bilaterale.

Cele două părți au făcut, de asemenea, un schimb de opinii cu privire la Ucraina, precum și la alte probleme internaționale și regionale de interes. Cu toate acestea, ministerul nu a oferit detalii suplimentare.

În declarații publice și la summituri internaționale, oficialii chinezi au încercat să adopte o poziție aparent neutră în ceea ce privește războiul din Ucraina, fără a condamna acțiunile Rusiei și fără a exclude posibilitatea ca Beijingul să acționeze ca mediator într-un efort pentru pace.

Înainte de invazie, aliații China și Rusia au proclamat că relația lor nu are „nicio limită”.

Dar, de atunci, Beijingul s-a distanțat discret de economia Rusiei, afectată de sancțiuni, și a denunțat în mod repetat sancțiunile împotriva Moscovei ca fiind o modalitate ineficientă de soluționare a crizei.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.