Cercetătorii australieni vor să „reînvie” tigrul tasmanian: cum vor face asta

În 1936, un tigru tasmanian pe nume Benjamin murea într-o grădină zoologică din Australia, fiind, cel mai probabil, ultimul exemplar din specia sa.

Acum, oamenii de știință din Australia cred că au tehnologia, dar și finanțarea necesară, pentru a readuce la viață tigrii tasmanieni, specia care a dispărut în urmă cu 86 de ani.

Primind o donație de 3,6 milioane de dolari, laboratorul de cercetare pentru restaurarea genomică integrată (TIGRR) din Australia speră că tigrul tasmanian va cutreiera din nou pădurile din Tasmania, în următorii 10 ani.

„Acum avem parte de sprijinul de care aveam nevoie pentru acest proiect; credem că în zece ani am putea obține o celulă asemănătoare tilacinei”, a explicat Andrew Pask, profesor la Școala de Bioștiințe de la Universitatea din Melbourne. El a adăugat: „O să avem muncă grea și este nevoie de sprijin semnificativ pentru a putea duce misiunea la sfârșit. Din fericire, acum avem asta”, a mai spus el.

Într-un comunicat de presă, Pask a declarat, de asemenea, că noua finanțare va permite oamenilor de știință să se concentreze pe trei domenii: „îmbunătățirea înțelegerii noastre asupra genomului tilacinei; dezvoltarea tehnicilor de utilizare a celulelor stem marsupiale pentru a crea un embrion; și apoi transferul cu succes al embrionului într-un uter surogat”.

Metoda prin care oamenii de știință din Australia intenționează să readucă la viață tigrul tasmanian

Oamenii de știință au secvențiat deja genomul tilacinei dintr-un specimen deținut de Muzeul Victoria, din Australia. Această secvență, a explicat Pask, este „practic un model genetic complet sau, mai bine zis, un set de instrucțiuni despre cum să construim o tilacină”.

Cu acest amănunt ca punct de pornire, oamenii de știință vor căuta să ordoneze genomurile unor specii similare, să editeze împreună o celulă de tilacină și să creeze un embrion de tigru tasmanian.

„Este un pic ca Jurassic Park, începem cu o celulă vie dintr-o specie strâns înrudită, în acest caz, dunnart (n. red: un șoarece marsupial), iar apoi edităm acea celulă pentru a se transforma în genomul în tilacina”, a mai spus Pask, despre readucerea la viață a animalului considerat a fi dispărut.

[embedded content]



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.