Cei care fumează ''iarbă'' des prezintă un risc dublu de accident vascular cerebral


Două studii care vor fi prezentate în cadrul unui congres al American Heart Association sugerează că consumul de canabis duce la o dublare a riscului de accidente vasculare cerebrale.

Canabisul se află în mijlocul unor vii controverse, iar studiile care analizează efectele pe care substanţele din această plantă le conţine tind să atragă multă atenţie din partea specialiştilor şi a publicului. Două studii care vor fi prezentate în cadrul congresului American Heart Association (AHA), ce va avea loc la finalul săptămânii, concluzionează că marijuana are efecte negative asupra consumatorilor, dublând riscul de accidente vasculare cerebrale, notează .

În timp ce primul studiu a ajuns la concluzia că consumul de canabis este asociat cu dublarea riscului de accidente vasculare cerebrale, cel de al doilea studiu (care va fi prezentat în cadrul congresului) a ajuns la concluzia că consumatorii de canabis au şanse mai mari de a prezenta un ritm cardiac neregulat Rezultatele celor două studii sunt provocatoare într-un moment în care există o puternică mişcare pentru legalizarea marijuanei, iar planta şi metaboliţii ei sunt promovate ca leac pentru o mulţime de afecţiuni medicale, explică dr. Ranjit Suri, specialist care nu a fost implicat în cele două studii.

Primul studiu, care a folosit datele colectate şi oferite de către autorităţile federale din Statele Unite, a ajuns la concluzia că acei adulţi care folosesc canabis de mai mult de 10 ori pe lună prezintă un risc de 2,5 ori mai mare faţă de non-consumatori. În cadrul acestui studiu, au fost folosite informaţii de la 43.000 de persoane, cu vârsta între 18-44 de ani, dintre 14% consumaseră canabis şi produse din canabis în decursul ultimelor 30 de zile. „Tinerii consumatori de canabis, în special cei care consumă tutun şi au alţi factori de risc pentru accidente vasculare cerebrale, cum ar fi hipertensiunea arterială, ar trebui să înţeleagă că ar putea creşte riscul de a face un AVC la o vârstă fragedă”, explică dr. Tarang Parekh, autor principal al studiului şi specialist al Universităţii George Mason din Fairfax, Virginia, Statele Unite ale Americii.

În cel de al doilea studiu, cercetătorii au observat faptul că consumatorii compulsivi de canabis prezintă un risc mai mare cu 50% de a fi spitalizaţi datorită aritmiei, un factor pentru condiţii medicale precum accidentul vascular cerebral, atacul de cord sau insuficienţa cardiacă.

Oamenii de ştiinţă au comparat datele a 570.000 de persoane care au fost spitalizate cu aritmie cu datele a 67de milioane de pacienţi spitalizaţi din alte cauze, concentrându-se pe acei pacienţi care fuseseră diagnosticaţi cu consum compulsiv de canabis. 

Persoanele cu vârsta între 25 şi 34 ani, diagnosticate cu consum compulsiv de canabis, prezentau un risc de 52% de a ajunge la spital din cauza aritmiei, în timp ce persoanele din categoria de vârsta 15-24 de ani prezentau un risc mai mic, de doar 28%. „Efectele utilizării canabisului se văd în 15 minute şi durează aproximativ trei ore. La doze mai mici duce la o bătaie rapidă a inimii. La doze mai mari, face ca ritmul cardiac să fie prea lent”, explică dr. Rikinkumar Patel, autor al studiului.

„Riscul aritmiei legate de consumul de canabis la tineri este o problemă majoră, iar medicii ar trebui să întrebe pacienţii spitalizaţi cu aritmii despre consumul de canabis şi alte substanţe, deoarece acestea ar putea declanşa aritmii”, explică dr. Patel.

Trebuie precizat faptul că cele două studii au identificat corelaţii între consumul de canabis şi problemele de sănătate descrise mai sus şi că aceste descoperiri nu trebuie interpretate drept cauzalităţi.

Citeşte şi:



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.