Ce spune șeful NATO despre războiul din Ucraina? „Cel mai periculos moment al Europei…”

Războiul din Ucraina este cel mai periculos moment pentru Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, iar Rusiei nu trebuie să i se permită să câștige, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, potrivit Reuters.

Pentru a împiedica Moscova să reușească, NATO și țările membre ar putea fi nevoite să continue să sprijine Ucraina cu arme și alte tipuri de asistență pentru o perioadă lungă de timp, a spus Jens Stoltenberg, potrivit Reuters.

„Este în interesul nostru ca acest tip de politică agresivă să nu reușească”, a declarat Stoltenberg într-un discurs susținut în Norvegia, țara sa natală.

Ce spune șeful NATO despre „operațiunea militară specială” a Rusiei?

El a spus că ceea ce Moscova numește o „operațiune militară specială” este de fapt un atac la adresa actualei ordini mondiale. Stoltenberg a declarat că alianța trebuie să împiedice extinderea războiului.

„Aceasta este cea mai periculoasă situație din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace”, a spus el.

„Dacă președintele (Vladimir) Putin se gândește măcar să facă ceva similar cu o țară NATO, așa cum a făcut cu Georgia, Moldova sau Ucraina, atunci toată NATO va fi implicată imediat”, a spus Stoltenberg.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.