Cazurile de rujeolă au crescut cu aproape 80% în urma haosului creat de COVID-19

Cazurile de rujeolă au crescut cu aproape 80% la nivel mondial în acest an, pe fondul perturbărilor cauzate de COVID-19, a anunțat ONU, avertizând că acesta e un semnal timpuriu că ar putea urma și focare de alte boli.

Pandemia de coronavirus a întrerupt campaniile de vaccinare împotriva bolilor non-COVID din întreaga lume, creând o „furtună perfectă” care ar putea pune în pericol viața a milioane de copii, au declarat agenția ONU pentru copii, UNICEF, și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), potrivit The Guardian.

Rujeola este o boală cauzată de un virus care atacă în principal copiii. Cele mai grave complicații includ orbirea, umflarea creierului, diareea și infecțiile respiratorii severe. Adoptarea vaccinării de cel puțin 95% este cea mai bună modalitate de a evita răspândirea acestei boli, deși multe țări nu ating acest obiectiv. De exemplu, Somalia este la doar 46%, conform datelor ONU.

Cazurile de rujeolă au avut o creștere majoră

La nivel global, în ianuarie și februarie au fost raportate peste 17.300 de cazuri de rujeolă, comparativ cu aproximativ 9.600 în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit noilor date de la agențiile ONU.

Au existat 21 de focare mari și perturbatoare de rujeolă în cele 12 luni dinainte de aprilie, majoritatea în Africa și estul Mediteranei, arată datele.

Christopher Gregory, consilier principal în domeniul sănătății la secția de imunizare a Unicef, a declarat că, deoarece rujeola este „cea mai contagioasă boală care poate fi prevenită prin vaccin”, a servit adesea ca un semnal de avertizare.

Un semnal de avertizare

„Rujeola este ceea boala la care ne raportăm și un semnal timpuriu care ne arată unde sunt slăbiciunile sistemului de imunizare”, a spus el.

Febra galbenă se numără printre bolile care ar putea apărea în continuare, a spus el, după ce au fost raportate cazuri în creștere în Africa de Vest.

„Suntem deosebit de îngrijorați de țările care sunt cel mai fragile, în care sistemele de sănătate deja întâmpină dificultăți, țări care încă încearcă să facă față impactului COVID-19 pe lângă aceste focare”, a spus el.

Cazurile de rujeolă înregistrate în Somalia în ultimele 12 luni sunt de departe la un nivel record; acestea sunt peste 9.000, conform datelor ONU. Apoi urmează Yemen, Afganistan, Nigeria și Etiopia, fiecare dintre aceste țări confruntându-se cu o formă de conflict.

Rujeola și războiul din Ucraina

Există, de asemenea, temeri că războiul din Ucraina ar putea declanșa o reapariție a rujeolei în țară după ce aceasta înregistrat cea mai mare rată din Europa între 2017 și 2019. Gregory a spus că a fost foarte dificil să fie ținută o evidență a oricărei boli din Ucraina de la începutul războiului, adăugând că cea mai mare îngrijorare a fost „dacă nu cumva am scăpat ceva din vedere”.

Agențiile ONU au spus că 57 de campanii de vaccinare din 43 de țări, campanii care au fost amânate la începutul pandemiei, nu au fost încă finalizate, afectând 203 milioane de oameni, majoritatea copii.

De asemenea, COVID-19 continuă să pună presiune asupra unităților de asistență medicală și să elimine personalul și atenția de la vaccinarea pentru bolile mortale de lungă durată. „Impactul acestor întreruperi asupra serviciilor de imunizare va fi resimțit în deceniile următoare”, a declarat șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-un comunicat.

„Acum este momentul să reluăm imunizarea esențială și să lansăm campanii de recuperare, astfel încât toată lumea să poată avea acces la aceste vaccinuri care salvează vieți”, a continuat el.

Christopher Gregory, de la UNICEF, a spus că este timpul să punem imunizarea copiilor pe „cel puțin același nivel de prioritate ca și terminarea vaccinării împotriva COVID-19”.

Vă recomandăm să citiți și:

Cozi în Beijing. Trei sferturi din cei 22 de milioane de locuitori ai orașului s-au aliniat la testele COVID

Tot mai multe cazuri de hepatită acută la copii. Ce spun experții?

Premierul ucrainean consideră că Mariupol este „cea mai mare catastrofă umanitară” a secolului

Cea mai bătrână persoană din lume a murit în Japonia la vârsta de 119 ani



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.