Câte ore trebuie să dormi noaptea ca să rămâi sănătos: ce spun acum cercetătorii

Noile cercetări au descoperit că aproximativ șapte ore de somn reprezintă cantitatea optimă de odihnă; somnul insuficient sau excesiv este asociat cu o capacitate redusă de a acorda atenție, de a-ți aminti lucruri și de a învăța unele noi, dar și de a rezolva probleme sau de a lua decizii.

De asemenea, s-a constatat că șapte ore de somn influențează sănătatea mintală, îmbunătățind-o. Oamenii au experimentat mai multe simptome de anxietate și depresie dacă au raportat că au dormit mai mult sau mai puțin de șapte ore.

„Deși nu putem spune, în mod concludent, că prea puțin sau prea mult somn provoacă probleme cognitive, analiza noastră, realizată pe o perioadă mai lungă de timp, pare să susțină această idee”, a declarat cercetătorul Jianfeng Feng, profesor la Universitatea Fudan din China.

Cercetătorii din China și Regatul Unit au analizat date obținute de la aproape 500.000 de adulți, cu vârste cuprinse între 38 și 73 de ani, în cadrul unui studiu susținut și de guvern. Participanții au fost întrebați despre tiparele lor de somn și sănătatea mintală.

Lipsa de somn poate să se transforme, în timp, în demență

Alte cercetări au descoperit că adulții mai în vârstă, care au dificultăți semnificative în a adormi și care se confruntă cu treziri nocturne frecvente, prezintă un risc mare de a dezvolta demență sau de a muri prematur din orice cauză, în timp ce dormitul mai puțin de șase ore pe noapte a fost legat de boli cardiovasculare.

Un motiv pentru legătura dintre prea puțin somn și declinul cognitiv ar putea fi din cauza perturbării somnului profund, care se întâmplă atunci când creierul încearcă să „repare” corpul, în urma uzurii zilnice, încercând să consolideze amintirile.

Somnul puțin este, de asemenea, asociat cu acumularea de amiloid, o proteină cheie care poate provoca „încurcături” în creier și care caracterizează o anumită formă de demență.

„Acest lucru stabilește o bornă pentru cercetările viitoare, în vederea căutării unui tratament”, a adăugat un alt om de știință, care nu a fost implicat în cercetare. „Somnul este esențial, pe măsură ce îmbătrânim”, s-a mai declarat.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.