Cât ne costă războiul din Ucraina? Efectele asupra României (DOCUMENTAR)

România are o economie mică, cu relații puțin dezvoltate cu Rusia. Astfel, sancțiunile pe care Occidentul și SUA i le pun Rusiei, pe noi ne va afecta mai puțin. Chiar și așa, conflictul Ucraina-Rusia va avea efecte negative pe toate planurile: creşterea preţurilor la petrol şi la gaze va conduce la o creştere generalizată a preţurilor, investiţiile vor stagna sau se vor orienta spre zone mai stabile, vor fi reduceri la nivelul importurilor şi al exporturilor.

Impactul acestui conflict ar putea încetini creșterea economică în România. Petrolul se estimează că va ajunge la 120-125 de dolari și s-ar putea să rămână o vreme acolo. În țară, 80% din inflație e dictată de prețurile la energie. Sunt multe variabile, dar există și lucruri certe.

Economia românească are o structură învechită, manofacturieră. Noi producem anumite bunuri, dar nu avem cercetare și dezvoltare, ceea ce ne va afecta în situația dată.

România nu prelucrează în țară materiile prime. Asta înseamnă că importurile vor fi afectate. Asta în contextul în care 70% dintre alimentate sunt importate. Acest import masiv, în condiții de stres național, devalorizează monedele.

Proximitatea unui război real nu creează oportunități de investiții străine

Proximitatea unui război real nu creează oportunități de investiții străine. Astfel, investitorii străini se vor abține și vor investi în zone sigure. Mai mult decât atât, militarizarea de către ruși a Insulei Șerpilor face ca multe aspecte să fie revizuibile.

Economiștii spun că în trimestrul 1, după cum arată datele, vom avea o scădere economică ceea ce coroborat cu scăderea economică din trimestrul 4, înseamnă că România a intrat într-o recesiune economică tehnică, adică două trimestre consecutive de scădere.

În ceea ce priveşte exporturile şi importurile dintre România şi Ucraina, respectiv Rusia, datele statistice arată că, istoric, România a avut, cel puţin la comerţul cu bunuri, un sold negativ în relaţie cu cele două state, exporturile către acestea fiind mai mici decât importurile.

Citește continuarea pe Gândul!



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.