Casa Assan, locuința primului explorator român care a făcut ocolul Pământului (DOCUMENTAR)

Casa Assan, cunoscută și sub numele de Casa Oamenilor de Ştiinţă, este situată în Piaţa Lahovari, în spatele Pieței Romane. Casa Assan a intrat în patrimoniul Academiei Române și este una dintre puţinele clădiri vechi care poate fi vizitată oricând şi de oricine, pentru simplul fapt că aici funcţionează de zeci de ani restaurantul Academiei Române.

Clădirea a fost construită între anii 1906 şi 1914, în stil neoclasic francez de către inginerul și industriașul Bazil G. Assan, primul român care a efectuat o călătorie în jurul pământului, în anul 1899.

Moştenitor al unei averi uriaşe, de la tatăl său, proprietarul primei mori cu abur din ţara noastră, Bazil Assan i-a cerut arhitectului Ion D. Berindey să realizeze planurile casei. Ion D. Berindey, un arhitect celebru al acelor vremuri, a proiectat în București și Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei, dar și Casa Florescu.

Acesta s-a folosit de terenul mare pe care l-a avut la dispoziție și a realizat o intrare frumoasă, cu două cărări, precum și grajduri pentru cai, dar și garaje în apropierea caselor unde locuiau șoferul și vizitiul familiei Assan.

Deși intrarea principală este cea dinspre Piața Lahovari, priveliștea din spatele clădirii este mai elegantă și mai spectaculoasă. Curtea interioară ascunde o scară monumentală din piatră care leagă grădina de vară de clădire. Scara în sine reprezintă un aspect arhitectural important al casei.

Începând cu anul 1945, clădirea a intrat în patrimoniul Academiei Române și a devenit Casa Oamenilor de Știință. Mai mult, în locuința lui Assan se află acum restaurantul Academiei. Membrii au apartamente rezervate în această casă.

Clădirea dispune de trei niveluri, și anume demisolul, parterul și un etaj. În partea de sud a locuinței, se află încăperile pentru oaspeți, în timp ce parterul găzduiește cinci saloane, iar la etaj se află cele trei apartamente rezervate membrilor academiei Române. Totodată, la subsol și demisol au fost amenajate bucătăria și atenansele.

Citește continuarea pe Gândul!



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.