Brandurile în care românii au continuat să investească chiar și pe timp de pandemie

În perioada stării de urgență, în plină pandemie de COVID-19, românii au investit cu încredere în mai multe branduri care s-au implicat în susținerea comunității, iar mărcile care au suplinit lipsa de materiale de protecție necesare, precum măști sau produse sanitare au fost apreciate.

Potrivit unui studiu calitativ iSense Solutions realizat în comunitatea online iSense Modern Consumers în intervalul martie – iunie 2020, în baza răspunsurilor unui număr de 2.030 de persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani din mediul urban, anumite mărci de renume au ajuns să fie percepute de către consumatori ca o plasă de siguranță.

Farmec și eMag s-au remarcat în perioada pandemiei

De altfel, consumatorii au menționat Farmec și eMag printre companiile care s-au remarcat în această perioadă. Dacă în primă instanță, Farmec a fost vizată pentru gelurile de dezinfectare lansate, fiind prima companie care a deschis o linie specială de produse de igienizare pentru mâini în această perioadă, eMag a fost perceput ca singura companie care avea măști de protecție în stoc, în prima etapă a pandemiei.

Avantajele implicării în susținerea comunității

Un alt aspect important sesizat în cadrul studiului este și acela că brandurile s-au implicat în susținerea comunității, a categoriilor de persoane vulnerabile și a celor din linia întâi în lupta cu coronavirusul și au și comunicat despre eforturile lor. Ca atare, susțin experții, aceste decizii de implicare au adus cu sine multiple avantaje.

Citește continuarea pe Gândul.ro

În acest context, 33% dintre românii din mediul urban sunt mult mai atenți la ceea ce le comunică un brand, 61% sunt mai deschiși să afle lucruri noi despre marca respectivă, iar 52% sunt mai deschiși să cumpere de la acel brand (conform iSense Modern Consumer Trends, studiu realizat pe un eșantion de 2.030 persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani, prin metodologia computer-assisted web interviews, în luna mai a anului 2020, reprezentativ la nivel urban, cu un grad de eroare +/-2.19%).



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.