Astronomii au descoperit că stelele „mănâncă” planete

Cel puțin una din douăsprezece stele prezintă dovezi „de înghițire” a planetelor. De ce au dezvoltat stelele gemene astfel de „comportamente”?

Studiul a fost publicat în Nature.

O echipă internațională de cercetare a studiat stelele gemene care ar trebui să aibă aceeași compoziție. Cu toate acestea, în aproximativ 8% din cazuri, ele diferă, ceea ce îi nelămurește pe astronomi.

Echipa, condusă de cercetătorii ASTRO 3D, a descoperit că diferența se datorează faptului că una dintre gemene a devorat planete sau material planetar.

Cum au fost descoperite stelele gemene care înghit planete?

Descoperirile au fost posibile datorită unui set mare de date colectate cu ajutorul Telescopului Magellan, de 6,5 metri, și a Telescopului Foarte Mare al Observatorului European, ambele din Chile, precum și cu Telescopul Keck, de 10 metri, din Hawaii, Statele Unite.

„Am studiat stelele gemene care călătoresc împreună. Ele se nasc din aceiași nori moleculari și ar trebui să fie identice”, spune Dr. Fan Liu, cercetător ASTRO 3D de la Universitatea Monash (Australia) și autor principal al studiului.

„Datorită acestei analize foarte precise, putem observa diferențele chimice dintre gemene. Analiza furnizează dovezi foarte puternice că una dintre stele a înghițit planete sau material planetar și și-a schimbat compoziția”, spune el, citat de Eurek Alert.

Fenomenul a apărut în aproximativ 8% dintre cele 91 de perechi de stele gemene studiate de echipă. Ceea ce face acest studiu convingător este că stelele se aflau în plină viață, sunt stele din secvența principală, nu stele în fazele lor finale, cum ar fi gigantele roșii.

„Acest lucru este diferit față de studiile anterioare, în care stelele aflate în etapele târzii pot înghiți planetele din apropiere când steaua devine o bilă foarte mare”, spune dr. Liu.

Există puțină îndoială cu privire la faptul că stelele înghit planete întregi sau înghit material protoplanetar, dar dr. Liu suspectează că ambele variante sunt posibile.

„Este complicat. Înghițirea întregii planete este scenariul nostru preferat, dar desigur că nu putem exclude faptul că aceste stele au înghițit mult material dintr-un disc protoplanetar”, spune el.

Evoluția chimică a Universului

Descoperirile au implicații extinse pentru studiul evoluției pe termen lung a sistemelor planetare.

„Astronomii obișnuiau să creadă că aceste tipuri de evenimente nu sunt posibile. Dar din observațiile din studiul nostru, putem vedea că, deși frecvența nu este mare, este de fapt posibilă. Acest lucru deschide o nouă fereastră de studiat pentru teoreticienii evoluției planetare”, spune Yuan-Sen Ting, coautor al studiului și cercetător ASTRO 3D de la Universitatea Națională Australiană (ANU).

Studiul face parte dintr-o colaborare mai amplă, inițiativa Complete Census of Co-moving Pairs of Objects (C3PO) pentru a observa spectroscopic un eșantion complet de stele strălucitoare co-mișcătoare identificate de satelitul astrometric Gaia, care este condus în mod conjunct de Liu, Ting și David Yong (de asemenea, de la ASTRO 3D și ANU).

„Descoperirile prezentate aici contribuie la imaginea de ansamblu a unui aspect cheie al temei de cercetare a ASTRO 3D: Evoluția chimică a Universului. În mod specific, ele aruncă lumină asupra distribuției elementelor chimice și a călătoriei ulterioare a acestora, care include consumul lor de către stele”, a declarat prof. Emma Ryan-Weber, directoarea ASTRO 3D.

Cercetătorii au lucrat cu stele gemene cunoscute sub numele de co-natale, adică născute în aceiași nori moleculari și care călătoresc împreună. Acestea nu sunt neapărat stele binare, deși unele dintre perechi au fost.

Vă recomandăm să citiți și:

O structură misterioasă „șerpuiește” prin galaxia Calea Lactee

Cât timp ar dura înconjurul planetei Marte?

Un singur asteroid a provocat 2 miliarde de cratere pe Marte, spun cercetătorii

Un jet din interiorul planetei Jupiter i-a surprins pe oamenii de știință



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.