Asteroidul Bennu, fotografiat în cel mai mare detaliu de până acum. Imaginile uimitoare realizate de OSIRIS-REx – FOTO


Sonda NASA a publicat cele mai detaliate imagini ale micului asteroid aflat la 2,2 miliarde de kilometri de Terra. De la începutul anului, OSIRIS-REx s-a tot apropiat de obiect, până când ultimele imagini sunt extrem de clare.

Bennu are un diametru de nici 500 de metri, fiind cel mai mic corp ceresc ce a fost orbitat de o navă spaţială. Imaginile arată suprafaţa lui Bennu de la doar 1,5 kilometri de el, scrie .

Noile imagini arată polul sud al asteroidului. OSIRIS-REx a plecat de pe Pământ în urmă cu mai bine de 2 ani în misiunea sa de a studia asteroidul şi de a aduce înapoi o mostră din acesta în 2023.



Credit: Twitter/OSIRISREx

Nava spaţială va petrece următorul an pe orbită, iar apoi se va aproia de suprafaţă pentru a lua o mostră de rocă şi praf, aceasta fiind miza finală a misiunii.

Se crede că asteroidul este bogat în carbon, conţinând materiale organice şi chiar pietrele de temelie ale vieţii.

Credit: Twitter/OSIRISREx

„Analizarea unei mostre de pe Bennu va ajuta savanţii să cunoască mai bine rolul pe care asteroizii l-au jucat în livrarea pe Terra a compuşilor care au dus la apariţia vieţii”, a explicat NASA. „În afară de carbon, Bennu poate avea şi un alt component important pentru viaţă: apa, care este prinsă în mineralele care intră în alcătuirea asteroidului”, au mai adăugat cei de la Agenţia Spaţială Americană.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Misiunea OSIRIS-REx dă deja rezultate! Astronomii au găsit apă pe asteroidul Bennu

”Misiune îndeplinită: am ajuns!” Sonda NASA OSIRIS-REx a ajuns cu succes lângă asteroidul Bennu

Imaginea uimitoare cu Pământul care arată cât de singură şi fragilă este planeta noastră

Combinaţia letală: un cocktail de substanţe opreşte alimentarea celulelor canceroase



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.