Asasinii sunt plătiți în criptomonede, se plâng autoritățile din Rusia

Autoritățile ruse au o problemă în acest moment, la care puțini s-ar fi gândit în urmă cu câțiva ani. Acum asasinii sunt plătiți în criptomonede. Potrivit agenției de știri de stat rus TASS, mulți dintre mercenarii angajați în prezent iau criptomonede ca plată pentru infracțiunile lor, reușind să își acopere astfel urmele.

„Investigăm cazuri de făptași profesioniști care sunt specialiști în sfera IT. Se simt încrezători în mediul cibernetic. Ei își planifică meticulos infracțiunile. Folosesc întreaga gamă posibilă de mijloace pentru a-și menține anonimatul și a rămâne nepedepsiți, de la servicii VPN la securități cibernetice ”, a declarat pentru TASS șeful Departamentului Rus pentru Infracțiuni Cibernetice și IT, Konstantin Komarda.

Rușii se plâng că asasinii sunt plătiți în criptomonede

„De exemplu, s-a descoperit că o criptomonedă a fost utilizată ca plată în cazurile de ucidere prin contract”, a adăugat el. Au existat multă vreme zvonuri despre asasinii care iau criptomonede ca plată. Dar majoritatea s-au dovedit a fi doar niște escrocherii. Plângerea rușilor este, de asemenea, ironică. Asta deoarece numeroși critici ai președintelui rus Vladimir Putin au ajuns să fie otrăviți sau să „cadă” brusc de la fereastră, conform Futurism.

Ce a pățit un bărbat milionar în Bitcoin, care și-a uitat parola

Odată cu cele mai recente prețuri ale Bitcoin, apare un fenomen nefericit, care afectează tot mai multe persoane. Oamenii care au acumulat mari averi în criptomonedă realizează că și-au pierdut de mult parolele pentru portofelele lor digitale criptate.

Un astfel de exemplu este Stefan Thomas. El este un programator din San Francisco, care a declarat pentru The New York Times că deține 7.002 Bitcoin în cont – în prezent în valoare de aproximativ 236 de milioane de dolari, aproape un sfert de miliard de dolari -, însă nu are nicio idee cum să-l acceseze. Mai poate ghici doar încă două parole înainte de a fi blocat pentru totdeauna.

Vă invităm să citiți și:



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.