Aruncarea „gunoiului celular” este esențială pentru sănătatea creierului. Ce înseamnă asta

Cercetătorii de la Universitatea Medicală și de Stomatologie din Tokyo (TMDU) au arătat recent că o acumulare de „gunoi celular” în creier ar putea chiar să ducă la neurodegenerare și chiar moarte.

Oamenii de știință au descris modul în care defectele din mecanismul celular de eliminare a deșeurilor, numit „autofagie alternativă”, pot duce la o acumulare letală de fier și proteine în celulele creierului.

Studiul a fost publicat în jurnalul Nature Communications.

Ce este autofagia

„Celulele elimină în mod constant componentele disfuncționale și nenecesare, care apoi sunt degradate și reciclate. Autofagia este procesul prin care componentele celulare și proteinele nedorite sunt ținute într-o veziculă sferică membranoasă, numită autophagosome, ce fuzionează cu enzima lizozim pentru a forma autolizozimul. Materialul rezidual este apoi descompus și refolosit de celule”, a explicat Hirofumi Yamaguchi, autor principal al noului studiu.

Această formă comună de autofagie, numită „autofagie canonică”, este bine descrisă și implică o varietate de proteine asociate autofagiei, precum Atg5 și Atg7. Recent, mai multe căi alternative de autofagie independente de Atg5 au fost descrise, rolurile lor biologice rămânând încă neclare.

Autofagia alternativă, esențială pentru prevenirea acumulării toxice de fier

„Depozitarea de fier a fost stabilită a fi un posibil declanșator pentru multe boli neurodegenerative și este de obicei asociată cu acumularea anormală în proteinele de fier. Descoperirile noastre arată dovezi clare că autofagia alternativă ar putea fi esențială pentru prevenirea acestei acumulări toxice de fier”, a adăugat Shigeomi Shimizu, autor senior al studiului.

Totodată, cercetările au sugerat că autofagia alternativă și autofagia canonică acționează în mod independent pentru a proteja neuronii, potrivit MedicalXpress.

Oamenii de știință speră ca cercetările lor să ducă de la dezvoltarea de medicamente neuroprotectoare. Testele preliminare au indicat că expresia excevisă a Dram1, o altă protein asociată autofagiei alternative, poate forma bazele pentru viitoarele terapii pentru o varietate de boli neurodegenerative.

Vă mai recomandăm să citiți și:

„Simfonia” din creier nu ar fi posibilă fără astrocite. Ce a descoperit un studiu recent

Cum procesează creierul frica: Cercetătorii au fost surprinși de o descoperire recentă

O nouă metodă de conectare a creierului la computer: Primele teste au fost încheiate cu succes

„Fericirea” a jucat un rol crucial în evoluția dimensiunii creierului uman



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.