Artistul Ştefan Radu Creţu îşi expune sculptura de mari dimensiuni "Zbor" în Portugalia


Opera de mari dimensiuni “Zbor” realizată de Ştefan Radu Creţu este prezentată în Portugalia, de Institutul Cultural Român de la Lisabona şi Ambasada României în Republica Portugheză, duminică, de la ora 17.00, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

Sculptura va fi amplasată în parcul Marechal Carmona din centrul oraşului Cascais timp de aproape patru luni, iar momentul inaugural va avea loc pe 16 septembrie, de la ora 17.00, în prezenţa artistului, a unor înalţi oficiali români şi portughezi, a corpului diplomatic acreditat în Portugalia şi a conducerii primăriei locale, scrie Mediafax.

Opera reprezintă o lectură în cheie contemporană a celebrei “Pasări în spaţiu” a celui mai important sculptor român al secolului al XX-lea, Constantin Brâncuşi. Asemenea marelui sculptor, lucrările lui Ştefan Radu Creţu sunt enigme pentru intelect. Construite după principii fizice uşor descifrabile, ele păstrează însă o doză de obscuritate ce intrigă şi invită la interpretări multiple.

“«Zbor (Cinnyris geométrica)» este o instalaţie care abordează o temă mitologică, a păsării de foc, relaţionând în mod intenţionat cu Măiastra lui Constantin Brâncuşi prin stilizare şi abstractizare. Pentru că este o temă interpretabilă şi cu variante similare în mai multe culturi, pasărea Phoenix este asociată Soarelui, dar apare tot timpul altfel, sub diverse forme, nuanţe de culoare şi dimensiuni, astfel încât imaginea rămâne întodeauna enigmatică. «Zbor (Cinnyris geométrica)» devine astfel o schiţă tridimensională, o ficţiune vizuală, în care focul renaşterii este înlocuit de o lumină stroboscopică cu efect oniric la lăsarea întunericului. Forma păsării este încadrată de un desen tridimensional care simulează un origami, subliniind astfel silueta prototip, nedezvoltată, ca un act al reformării”, arată Ştefan Radu Creţu.

Sculptorul Ştefan Radu Creţu, născut în 1983, trăieşte şi lucrează în Sibiu, a absolvit Universitatea de Arte din Cluj, secţia ceramică-sticlă-metal şi este doctorand al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti.



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.