ANM anunţă vreme deosebit de rece, ninsori şi vânt puternic. Zăpada ar putea apărea diseară în Bucureşti


ANM a actualizat astăzi informarea meteo emisă miercuri, anunţând pentru toată ţara vreme deosebit de rece, ninsori la munte, precipitaţii mixte şi vânt puternic, până sâmbătă.

Potrivit actualizării, de vineri ora 11:00 până sâmbătă la ora 10:00, vremea va fi rece în sudul, centrul şi estul ţării, chiar deosebit de rece în Moldova şi estul Transilvaniei, unde în cea mai mare parte a intervalului vor fi temperaturi negative.

În Carpaţii Meridionali şi Orientali precum şi în zonele submontane aferente vor predomina ninsorile, iar local în Oltenia, Muntenia, dealurile Moldovei şi în zonele depresionare precipitaţiile vor fi mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare) şi trecător se poate depune polei.

În Oltenia cantităţile de apă vor depăşi izolat 15…20 l/mp.

Vântul va avea intensificări în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali, unde la altitudini de peste 1500 m vitezele la rafală vor fi de 70…90 km/h, iar trecător ninsoarea va fi viscolită. Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în celelalte regiuni, cu precădere în cele sudice, unde pe arii restrânse vor fi viteze de 55…65 km/h.

Vremea din Bucureşti va fi închisă şi deosebit de rece. Temporar va ploua, iar din orele serii va creşte probabilitatea şi pentru precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Vântul va avea intensificări, mai ales pe parcursul zilei, când rafalele vor atinge 45…55 km/h, amplificând senzaţia de rece. Temperatura maximă în Capitală va fi în jur de 2 grade, iar cea minimă de -1…1 grad.



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.