Alcoolul băut înainte de culcare poate cauza reducerea somnului REM

O echipă de neurologi și de cercetători în domeniul somnului de la E.P. Bradley Hospital Sleep Research Laboratory (SUA), în colaborare cu colegi de la Brown University (SUA) și Providence VA Medical Center (SUA), a descoperit că alcoolul băut înainte de culcare poate determina o reducere a somnului REM, în loc să îl îmbunătățească.

Grupul își descrie experimentele în domeniul somnului în jurnalul Sleep.

Studiile anterioare au arătat că somnul REM ocupă aproximativ 20% din somnul tipic pe durata unei nopți, dar este totuși important. Deși oamenii de știință nu au descoperit încă scopul somnului REM, ei știu că persoanele care nu dorm suficient pot experimenta probleme emoționale, dificultăți de acuitate mintală și probleme de memorie.

În acest nou studiu, cercetătorii au explorat dacă alcoolul băut înainte de culcare poate avea un impact pozitiv sau negativ asupra calității somnului și, în special, asupra somnului REM. Pentru a afla, au recrutat 30 de voluntari adulți care au petrecut trei zile și nopți consecutive într-un laborator de somn în două ocazii, unde le-a fost monitorizat creierul în timpul somnului.

Alcoolul băut înainte de culcare afectează calitatea somnului

Pentru a evalua impactul consumului de alcool înainte de culcare, cercetătorii au servit doar un mixer (ingrediente non-alcoolice utilizate în mod obișnuit pentru a face cocktail-uri) într-una dintre nopți și un mixer cu alcool adăugat într-o alta. Ambele băuturi au fost consumate cu o oră înainte ca voluntarul să se culce, relatează Medical Xpress.

Echipa de cercetare a constatat că consumul unei singure băuturi alcoolice a condus la o creștere a somnului cu unde lente pe parcursul celor trei nopți. De asemenea, a redus durata somnului REM. În ansamblu, au constatat că voluntarii au putut adormi mai repede după consumul de alcool, dar calitatea somnului lor a avut de suferit din cauza perioadelor scurte de somn REM.

Oamenii de știință au mai observat și că consumul unei băuturi alcoolice în nopți consecutive nu a schimbat cantitatea de somn REM afectată, organismul voluntarilor nu s-a adaptat pentru a depăși efectele alcoolului. Echipa concluzionează că chiar și consumul unei cantități mici de alcool înainte de culcare poate influența negativ calitatea somnului.

Vă recomandăm să citiți și:

Un studiu arată că suntem mai sensibili la temperatură decât am fi crezut

Episodul „Star Trek: Deep Space Nine” care a făcut o predicție extrem de apropriată de realitate pentru anul 2024

Cercetătorii au aflat de ce dragostea ne ia mințile

Ar putea pastilele care înlocuiesc exercițiile fizice să creeze o societate sănătoasă?



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.