ADN-ul barbarilor din cimitirele europene dezvăluie secretul unei societăţi misterioase



ADN-ul extras din morminte ce aparţin secolului VI a oferit detalii fără precedent privind o perioadă stranie din istorie.

Europa a trecut prin revolte puternice din secolul III până în secolul X din cauza prăbuşirii Imperiului Roman şi apariţiei grupurilor de barbari din regiune. Conform Independent, deşi numele acestor grupuri sunt cunoscute, scrierile privind această perioadă sunt puţine. Astfel, specialiştii trebuie să realizeze corelaţii între informaţii existente şi cele obţinute din analizarea rămăşiţelor descoperite în zonă. 

Unul dintre grupuri, longobarzii au dominat regiuni uriaşe din Italia timp de 200 de ani, după ce au invadat teritoriul pe care se află astăzi Ungaria. Cimitirile din Europa Centrală confirmă informaţiile istorice privind expansiunea longobarzilor în regiune, dar oferă puţine informaţii această societate străveche. 

În cadrul unui studiu, un grup de specialişti din diferite domenii: geneticieni, istorici şi arheologi au încercat să îmbunătăţească cunoştinţele despre această societate prin analizarea ADN-ului acestor invadatori barbari. 




Echipa a examinat două morminte, unul din Ungaria şi al doilea din nordul Italiei, ambele conţineau câteva zeci de schelete. Rămăşiţele erau îngropate într-o anumită manieră, de obicei cu artefacte. Specialiştii au încercat să afle informaţii despre modul în care erau aranjate schelete cu ajutorul analizelor ADN. 

Diferitele tipuri de informaţii genetice pe care le-au obţinut se potriveau cu grupuri diferite de oameni din cimitir. Cei înmormântaţi cu podoabe, arme şi scuturi erau originari din centrul şi nordul Europei. În timp ce scheletele îngropate în gropi comune aveau o bază genetică ce se regăseşte la europenii din zona sudică. 

„Se pare că aceste comunităţi aveau indivizi din zone diferite şi erau conştienţi de diferenţele lor, fapt ce le-a influenţat identitatea socială”, a declarat profesorul Patrick Geary, din cadrul Institute for Advanced Study din New Jersey. 

Descoperirea confirmă faptul că longobarzii au migrat în regiune din centrul şi nordul Europei, în timp ce genele sudice erau probabil ale localnicilor. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Belizarie – Ultimul mare general al Imperiului

Erau cu adevărat vikingii barbari? Iată 7 mituri despre vikingi şi adevărul din spatele lor

Cine au fost goţii şi vandalii? FOTO+VIDEO

Vikingii – o societate sălbatică şi brutală? O nouă teorie clatină acest stereotip



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.