Academia de film americană a invitat un număr record de persoane pentru a deveni membri

Academia de film americană a invitat, anul acesta, un număr record de 928 de persoane, din 59 de ţări, pentru a deveni membri ai instituţiei, într-un efort de a spori diversitatea, după ce mulţi ani a fost criticată pentru defavorizarea femeilor şi a persoanelor de culoare, transmite Reuters.

Printre persoanele invitate se numără starul filmului de succes “Girls Trip: Dezmăţ cu fetele/ Girls Trip” (2017) Tiffany Haddish, scenariştii lungmetrajului “The Big Sick” (2017), Kumail Nanjiani şi Emily V. Gordon, şi actorul Dave Chappelle, potrivit unui comunicat al Academy of Motion Picture Arts and Sciences dat publicităţii luni, scrie Mediafax.

De asemenea, au fost invitate vedete precum Blake Lively, Miles Teller, Daisy Ridley, Emilia Clarke, Lena Headey, Lily James, Lily Collins, Chloe Grace Moretz, Olivia Munn şi Gina Rodriguez.

Dacă toate persoanele invitate vor şi accepta să devină membre ale Academiei de film americane, procentul femeilor va creşte de la 20% la 31%, iar cel al persoanelor de culoare, de la 13% la 16%.

Numărul total al membrilor Academiei de film americane – actori, regizori, scenarişti, producători etc. – va ajunge la 9.226.

Lipsa de diversitate în ceea ce priveşte membrii Academiei de film americane a fost frecvent invocată ca o barieră în cazul premiilor acordate de instituţie – Oscarurile. În 2016, academia a reacţionat spunând că va dubla numărul femeilor şi al reprezentanţilor minorităţilor până în 2020.

Lista completă a noilor invitaţi se găseşte pe www.app.oscars.org/newmembers2018.



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.